Laurent a venit din Franța și s-a îndrăgostit de România. A reușit să facă performanță într-un domeniu care începe să prindă tot mai mult contur la noi
Vin mai puţin, dar mai bun: asta spun viticultorii că vom bea anul acesta. Producţia a scăzut în anumite zone chiar şi cu 70% faţă de anul trecut. În podgorii culesul a început mai devreme cu trei săptămâni de teama de a nu piarde întreaga producţie. Temperaturile extreme au afectat cantitatea de struguri, însă nu și calitatea lor.
De Redactia Observator la 19.09.2024, 08:51"Deja are nişte arome superbe fructate, adică de fructe roşii şi un pic de florale. Chiar se prezintă foarte bine. Acum este fix la mijloc de fermentaţie, adică este jumătate must, jumătate vin", a declarat Laurent Pfeffer, reprezentant cramă.
Deși recolta de struguri a fost mai slabă decât anul trecut, calitatea a crescut datorită concentrației ridicate de zahăr. Laurent a venit din Franța și a reușit să facă performanță în viticultură la noi în ţară, dar şi peste hotare.
A dat lovitura în viticultură
"Francezilor le plac foarte mult soiurile româneşti", a declarat Laurent Pfeffer, reprezentant cramă.
- Afacerea care a luat avânt în România. Producătorii s-au aliniat cu preferinţele clienţilor: "Aduce multă...
- Sorin a moștenit via bunicilor şi de 5 ani produce cel mai iubit vin din ţară. Cât costă o sticlă: "E de...
- Unde se află primul aeroport din Europa care va avea o podgorie pe acoperiș. Vinul va fi produs și învechit în...
În această podgorie din judeţul Mehedinţi, strugurii sunt culeși cu mâna de pe cele 14 hectare de viță-de-vie. Recoltarea a început neobișnuit de timpuriu, ca urmare a temperaturilor ridicate.
"Noi suntem obişnuiţi cu această muncă, aici am crescut, aici muncim". "Este bunicică producţia, a fost brumă multă, nici nu ne gândeam că se mai face. Dar totuşi, s-a făcut", spun cultivatorii.
Producția medie la strugurii negri este de 6 tone pe hectar. Efectele secetei se resimt la strugurii albi, acolo unde producția este de doar 1 tonă pe hectar.
"A fost un an foarte atipic câteva parcele au pierdut mulţi struguri şi după cum ştiţi, canicula, seceta, care a durat extrem de mult şi temperaturile extrem de mari, dar la final asta ne-a ajutat pentru că strugurii sunt bine copţi", a declarat Laurent Pfeffer, reprezentant cramă.
Dacă în anul 2023, în România, producția de struguri crescuse cu 15% faţă de anul precedent, acum viticultorii se tem că lucrurile nu vor sta la fel de bine.