Loc de muncă garantat chiar şi fără Evaluarea Naţională. Ce domenii pot alege tinerii care vor să muncească
Diplomele şi notele de la şcoală nu mai sunt un criteriu pentru cei care vor să înveţe o meserie. Elevii care nu iau BAC-ul sau Evaluarea Naţională pot opta pentru o şcoală profesională sau duală. Astfel, se pot pregăti pentru o carieră într-un domeniu ales de ei, iar angajatorul îi va învăţa exact ce vor face la finalizarea cursurilor.
De Mădălina Iacob la 13.06.2022, 15:21Sunt peste 50 de şcoli doar în Capitală, care îi aşteaptă pe tinerii interesaţi de învăţământul profesional la înscrieri. Nu contează ce fac mâine la Evaluarea Naţională. Ei sunt sau de notele pe care le au la şcoală, trebuie doar să fie dornici de muncă.
Locuri de muncă pentru tinerii fără Evaluarea Naţională
Se caută de la mecanici auto, angajaţi în domeniul hotelier până la comercianţi sau chiar consilieri de modă. Ce trebuie să ştie elevii este că dacă se înscriu la învăţământul dual vor avea trei ani de studiu în care vor face şi teorie, dar şi practică la un angajator, iar la finalul celor trei ani vor avea un job garantat.
Aşadar, nu contează ce note au, dacă mâine merg la examenul de Evaluare Naţională, important este să îşi dorească să muncească.