Mall-ul Galleria din Arad, scos la vânzare cu 9,2 milioane de euro. A fost părăsit de chiriaşi, după o investiţie uriaşă
Mall-ul Galleria din municipiul Arad este scos la vânzare pentru un preţ de 9.200.000 de euro, transmite Agerpres. Acesta fusese inaugurat în 2011, după o investiţie de aproximativ 70 milioane de euro. Nu a mai funcţionat însă în ultimii ani pentru că a fost părăsit de chiriaşi.
De Redactia Observator la 15.09.2023, 12:11Potrivit anunţului de vânzare a Galleria Mall Arad, preţul este de 100 de euro pe metru pătrat construit pentru suprafaţa de 92.000 de metri pătraţi construiţi. Imobilul are un teren de 35.000 de metri pătraţi şi 1.000 de locuri de parcare acoperite.
Mall-ul este de vânzare şi preţul este de 9.200.000 de euro nenegociabil
Reprezentanţi ai Casa Suprema, care deţine în acest moment imobilul, au confirmat, pentru Agerpres, că mall-ul este de vânzare şi au precizat că preţul este de 9.200.000 de euro nenegociabil. Proprietarii nu au dorit să facă alte precizări cu privire la vânzarea mall-ului din Arad, care a fost achiziţionat în 2016 de la GTC cu preţul de 2,1 milioane de euro, în condiţiile în care au fost preluate şi o parte din datoriile GTC către bănci.
Doi investitori poartă negocieri pentru preluarea Galleria Mall Arad
Surse din piaţă au declarat vineri, pentru Agerpres, că doi investitori poartă negocieri pentru preluarea Galleria Mall Arad, unde ar urma să amenajeze un complex comercial, un centru de divertisment şi un SPA. Pe site-ul proprietarului actual scrie că mall-ul a fost achiziţionat în 2016 "ca centru comercial aflat într-o situaţie de criză financiară".
În 2017, majoritatea magazinelor din centrul comercial erau închise, iar în ultimii patru ani în clădire au mai funcţionat doar ghişee ale autorităţilor, pentru cărţi de identitate, paşapoarte sau permise de conducere.