Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Analist, despre criza din Justiţie şi reforma pensiilor speciale: Mă aştept să pice la CCR

Luni a fost ziua consultărilor dintre Nicuşor Dan şi magistraţi la Palatul Cotroceni. Doar 11 dintre ei au acceptat să fie filmaţi, ceilalţi 40 - împărţiţi în două grupuri - au decis că e mai indicat să nu fie văzuţi. În primele patru ore de discuţii, cele transmise pe canalul oficial al Palatului Cotroceni, Nicuşor Dan a fost informat că justiţia din România a fost capturată de un sistem oligarhic, format din unii lideri politici şi magistraţi de la vârful sistemului. Mai mult, au spus că există abuzuri ale Inspecţiei Judiciare, structură de control din cadrul CSM, cu privire la judecătorii incomozi. Noi am analizat întreaga situaţie alături de Cristian Andrei, consultant politic.

de Marius Pancu

la 23.12.2025 , 14:59

Preşedintele a evitat să ofere o concluzie, pentru că intenţionează să aibă o întâlnire şi cu cei acuzaţi de vicierea sistemului. Surse de pe lângă Administaţia Prezidenţială ne-au transmis, însă, că nu a fost niciun judecător de la Înalta Curte prezent la Cotroceni, dar şi că în ultimul grup, pe care presa nu l-a văzut, au existat magistraţi care au spus că nu există niciun fel de probleme. 

Mai mult, Nicuşor Dan n-ar fi vrut să folosească "referendum" în accepţiunea sa legală, când a vorbit de rolul CSM, ci mai degrabă termenul "consultare", un fel de vot prin corespondenţă. Preşedintele ar suspecta că, în 2022, Legile Justiţiei au fost minate cu chichiţe legislative de "băieţii deştepţi" care le-au făcut, astfel încât să fie instrumentate în interes propriu, au mai transmis sursele noastre.  

Una peste alta, Nicuşor Dan ar viza câteva schimbări legislative, cu sprijinul coaliţiei de guvernare, şi identifică, în mod evident, o formă de presiune pe magistraţi. Dar, în timp ce preşedintele discută cu magistraţii, Inspecţia Judiciară a publicat un raport în urma dezvăluirilor din investigaţia Recorder. În document, organismul care a fost luat oricum în vizor de dezvăluirile media precizează că acuzaţiile care îl vizează pe Marius Voineag sunt simple speculaţii, care au un singur obictiv - să îl discrediteze pe procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Inspecţia Judiciară transmite că, oricum, faptele semnalate au fost deja investigate în trecut.  

Articolul continuă după reclamă

Şi Consiliul Superior al Magistraturii a avut o reacţie, de această dată cu privire la referendumul anunţat de Nicuşor Dan. Magistraţii din CSM au criticat iniţiativa preşedintelui, pe care o consideră lipsită de bază legală. Iar propunerea şefului statului, acum, cum vă spuneam, nuanţată în consultare, a dat muniţie partidelor suveraniste, care au început să strângă semnături pentru suspendarea lui Nicuşor Dan.

Agenţia de Rating Politic a furnizat, în exclusivitate pentru Observatorul de noapte, un sondaj în care participanţii au fost întrebaţi în ce măsură cred că investigaţia Recorder despre justiţia din România va produce o schimbare în bine în statul român? Peste 43% sunt sceptici. 19,9% cred, într-o foarte mică măsură, într-o schimbare. 24,4% cred în mică măsură într-o schimbare, dar sunt şi optimişti, respectiv 15,8% dintre respondenţi care cred în mare măsură într-o schimbare şi 11,1% care cred în foarte mare măsură într-o schimbare. Există şi prudenţii, respectiv 19,2% dintre respondenţi care nu ştiu dacă va exista o schimbare şi 9,7% care susţin că nu au urmărit investigaţia.

Sondajul a fost realizat realizat în perioada 12-18 decembrie. Au fost intervievaţi 879 de adulţi din Bucureşti, într-un panel online cu o eroare statistică de 3,3%. 

Noi am analizat întreaga situaţie alături de Cristian Andrei, consultant politic. Iată câteva dintre declaraţiile oferite de acesta:

- Domnule Cristian Andrei, în primul rând mulţumim pentru datele şi informaţiile oferite.

- M-am gândit că dacă tot discutăm despre asta, să discutăm și cu niște date proaspete. 

- Am nevoie de mai multe explicații din partea dumneavoastră și o să-i rog și pe colegi să mă ajute cu sunetul mai bine în cască de pe această intervenție telefonică. Explicați, mai exact, datele pe care le-am prezentat mai devreme. 

- Datele ne arată că bucureștenii, pentru că sondajul este făcut în București, bucureștenii sunt sceptici, așa cum spuneați, despre ceea ce se va întâmpla în urma acestei investigații. Nu vedem o claritate în aceste opinii. Sunt destul de mulți care nu au urmărit sau nu au o opinie în acest moment, din păcate. Dar, repet, situația este destul de tristă pentru că lumea nu mai are încredere, cel puțin lumea din București, dar şi știm că, de obicei, bucureștenii sunt ceva mai implicați și mai interesați. 

- Nu mai au încredere că ceva se poate schimba în România, în general. Practic, asta arată sondajul dumneavoastră. 

- Da, şi m-am uitat un pic, pentru că datele sunt chiar foarte proaspete. Astăzi am reușit să le centralizăm. Cumva, cei care au rămas mai optimiști sunt poate tinerii sau persoanele cu venituri mai ridicate, dar dacă vorbim în general de oamenii, să zicem, maturi sau mai în vârstă, oamenii cu venituri medii sau mai scăzute, acolo există un scepticism foarte ridicat. Și cred că este o problemă în sine lucrul acesta, pentru că e clar că nu vine din partea, mă rog, politicienilor, liderilor, în general, un mesaj, o soluționare pentru situația aceasta. 

- Aveți o cauză pentru resemnarea asta identificată? 

- Nu vreau eu să devin populist, dar cred că sunt mulți ani de zile în care aceste probleme au tot revenit. Noi acum revenim să discutăm despre justiție după celebrele proteste de acum șapte, opt ani de zile, care, la rândul lor, erau generate de ani de zile de inacțiune. Cred că toți acești ani de inacțiune au dus la acest scepticism și duc la acest scepticism, care, din păcate, am văzut la alegeri, creează și alte fenomene politice despre care nu mai e nevoie să vorbesc.

- Ce rezolvă, ce complică, ce s-a întâmplat astăzi la Cotroceni? Nicușor Dan, consultări cu magistrații și sunt convins că ați auzit și opiniile divergente ale magistraților care au fost prezenți acolo. 

- Cred că ceea ce poate să facă, și e cam singurul lucru pe care poate să-l facă președintele, este să țină subiectul pe agendă prin orice inițiativă care ține de consultări, de prezidări, poate de ședințe CSM și așa mai departe. Trebuie spus, și am spus-o mereu, acțiunea este la Parlament. Acolo, dacă se ajunge, și trebuie să se ajungă extrem de repede, trebuie luate decizii, schimbate legi, închise portițe care, mă rog, permit, de exemplu, amnistie și, de asemenea, trebuie modificate acolo legi care să echilibreze un pic raporturile de forțe în interiorul sistemului de justiție.

Pentru că vedem, este această situație ciudată, nu? Pentru un om simplu. Când se uită că judecători în toată firea, în vârful carierei, se tem să apară public la o întâlnire cu președintele României, e clar că acolo sunt niște probleme și, repet, acestea se pot rezolva în Parlament, dacă președintele reușește să împingă permanent acest subiect pe agendă. Pentru partide, pentru că partidele trebuie să ia serva aceasta mai departe, ca la tenis.

- E ceea ce spunea, ce ar fi spus și președintele, potrivit surselor Observator, că i se pare anormal ca magistrații să se teamă, magistrați tineri, până la urmă, chiar dacă vârsta de pensionare e un pic mai anormală decât la celelalte categorii. Pe de altă parte, aceleași surse Observator spun că își dorește președintele Nicușor Dan această schimbare legislativă de care vorbiți și dumneavoastră și, mai mult decât atât, crede că presiunea publică va pune presiune și pe coaliție să urgenteze un astfel de demers și să opereze 3-4-5 astfel de schimbări. Acum, în ce măsură coaliția în întregul ei, adică și cu PSD, rezonează la asta și care vor fi armele de negociere politică aici? Care vor fi munițiile de negociere politică și între cine și ce? 

- Cred că va fi o dificultate foarte mare pentru partidele de azi din coaliție pentru că, de-a lungul acestor ani, 10 ani cel puțin, și în ultima perioadă au existat interese mereu divergenţe acolo. Mă refer la partidele din coaliție. Nu cred că se grăbesc, din păcate, partidele. Nu văd această grabă. Nu știu exact cine va prelua acolo inițiativa. Am văzut că domnul Bolojan face, într-adevăr, un fel de comisie, dar nu văd acel leadership sau pe cineva care să spună "ok, astea sunt cele cinci lucruri care trebuie făcute". E adevărat că avem bugetul, avem alte teme, ordonanța "trenuleţ" și așa mai departe, dar, sincer, mă întrebați de arme politice sau de arme în negociere politică, dar, din nou, nu văd pe cineva ... 

- De monede sau, nu știu, de niște pioni care se vor schimba în această negociere politică. 

- Pentru asta cineva ar trebui să fie determinat să cedeze, nu știu, altceva, să sacrifice imagine politică. Deocamdată mi s-a părut sincer că toți politicienii au fost cumva luați prin surprindere de acest mega scandal și nu au o direcție. De aceea nu văd nici negocierile foarte curând, să spunem așa. 

- Vorbeați de grupul de lucru al premierului Ilie Bolojan. Vă arată faptul că Nicușor Dan are consultări, pe o parte, Ilie Bolojan are grup de lucru pe de altă parte, o altă formă a conflictului președinte-premier? 

- Nu, nu, nu, nu e vorba de conflict aici. E vorba de roluri diferite. Președintele este doar într-un rol de lider care poate să stârnească subiectul, în timp ce domnul Bolojan, în mod normal, trebuie să găsească acel compromis de care vorbeam mai devreme, care e mai greu de făcut, trebuie să recunoaștem lucrul ăsta, tehnic, politic. Gândiți-vă cât a durat doar să se ajungă la o formulă politică pentru pensiile magistraților. Acum, gândiți-vă că vorbim de independența judecătorilor sau magistraților, vorbim de raporturile de putere între CSM și curți și magistrați, şi așa mai departe. Sunt o grămadă de subiecte. Cred că mai degrabă domnul Bolojan nu neapărat încearcă să temporizeze, dar încearcă să găsească o soluție tehnică. Nu cred că are legătură cu acel așa zis, sau posibil, conflict între palate. 

- Climatul acesta în care ar trebui să vină și o decizie din partea CCR pe pensiile magistraților, pe care le pomeneaţi, cum apreciați că va cântări în decizia asta care, la urma urmei, vine de la o curte numită politic, oricât s-ar numi ea de constituțională și membrii săi judecători? 

- Bine, aici cumva sugerați că ar putea să fie o negociere cu cei de la Curte. 

- Vă întreb în ce fel de climat vine, dacă există sau nu această posibilitate să achieseze așa ceva?

- Nu cred. Eu mă aștept, sincer, ca acest proiect legat de pensiile speciale sau, în fine, de serviciu ale magistraților să pice la CCR, având în vedere deciziile anterioare ale Curții. Nu văd aici o cale, un compromis. Ar fi o surpriză dacă ar trece de CCR. Cumva, problemele sunt diferite, dar, da, în contextul în care lumea este destul de iritată de ce s-a întâmplat cu aceste pensii în ultima vreme, problema pe care o vedem acum cu Recorder și această anchetă nu pică deloc bine. Adică va crea și mai multă neîncredere a oamenilor față de... din păcate, o spunem, nu-și dorește nimeni asta, față de justiție, în general, față de ceea ce poate să rezulte sau să aibă ca rezultat procesul de justiție.

- Suspendarea președintelui, tocmai pentru că ar fi îndrăznit să intervină în justiție, a organizat aceste consultări, a și pomenit de acel referendum în interiorul CSM pe care acum l-a nuanţat și spune că ar fi vorba doar de o consultare. Care-i miza aici? Și mai ales care-i miza având în vedere că partidele populiste se mănâncă între ele? POT nu vrea să semneze lista de suspendări. 

- Bine, trebuie spus, în primul rând, că este un lucru ridicol să-l acuzi pe președinte, în general, că încearcă să medieze la urma urmei și să abordeze un subiect care ține de stabilitatea statului român. Aici nu vorbim de orice, vorbim de sistemul de justiție, da? Legat de jocurile din Parlament, da, domnul, mă rog, domnul, domnii de la AUR, pentru că ei fac acest gest, probabil, nu cred că fac mai mult decât opoziția obișnuită și încearcă să ridice miza. Nu văd alte jocuri aici, în afară de dorința lor de a poza în opozanții eterni ai președintelui și ai partidelor de la guvernare. 

- Doar că eu n-am înțeles, mărturisesc, poziția AUR pe această temă. Da, organizează, inițiază o moțiune simplă împotriva ministrului Justiției. Pe de altă parte, acuză în repetate rânduri că ceea ce se întâmplă cu această anchetă și cu toate plângerile magistraților ar fi o chestiune orchestrată de gruparea Coldea, care își dorește să preia controlul asupra Justiției de la magistrații care sunt acum în funcție. Îl acuză pe Nicuşor Dan de ingerințe. Își pierde din electorat AUR prin aceste declarații? Prin această inconsistență în declarații? 

- Nu cred, dar ați observat foarte bine această confuzie. Pe de o parte spun ceva, în altă parte spun altceva. E pur și simplu un joc din acesta oportunist de imagine pe care îl fac încercând să muște așa, să spunem, din toate prăjiturile care sunt pe masă. Cred că ei discută și cu un electorat care e dispus, datorită nervozității, să creadă foarte multe lucruri fără să spunem să fie neapărat o coerență între ele. Nu cred că pierd voturi. Din contră, ei vor reuși să-și optimizeze permanent aceste mesaje de opoziție. 

- Urmărind astăzi declarațiile liderilor politici din toate partidele, am observat că cei care îi luau cel mai vașnic apărarea președintelui Nicușor Dan erau, surpriză, poate, membrii PSD, care îi susțineau toate aceste demersuri și justificau acel referendum în interiorul CSM. Explicați-mi un pic această relație improbabilă dintre PSD și președintele Nicușor Dan. Unde suntem? 

- PSD cred că este în momentul de față, și nu de acum, de mai multă vreme, de un an și ceva cel puțin, într-o situație de criză. Are o problemă pe care nu știe cum să o rezolve și înțelege, cred, şi ei, destul de mult, că nu se poate opune acestui val de nemulțumire. Probabil văd și în date că lucrurile sunt generalizate, nu țin doar de o anumită parte a electoratului și probabil nu vor să ridice miza în acest moment.

Nu vor să pară că ei sunt cei care au susținut și pensiile magistraților ridicate, cum s-a întâmplat în toamna asta, că ei sunt cei care s-ar opune unor reforme în justiție și, momentan, ridică din umeri și spun - "haide să vedem ce urmează". Probabil că așteaptă un moment mai, să spunem, mai complicat al unor negocieri, așa cum spuneați mai devreme, sau cum mă întrebați mai devreme.

Deci, cred că, mai degrabă, nu e vorba de o înțelegere între PSD și Nicușor Dar aici, ci de problema PSD-ului care trebuie să iasă cumva cu fruntea sus într-o temă extrem de complicată, care a devenit, apropo, și tot așa, în premieră, o temă majoră pentru români - peste 30% și aproape 35% din bucureșteni, dar sunt sigur că situația este la fel și la nivel național, spun că principala problemă a României, de departe, este corupția în momentul de față. 

Marius Pancu Like

Cred că jurnaliștii se nasc cu un organ intern în plus care le strânge mai abitir stomacul și-i duce la asfixiere dacă nu arată o discrepanță între realitate și discurs sau nu devoalează un neadevăr, o manipulare, o ipocrizie atunci

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Simţiţi că pregătirile de Crăciun vă stresează?
Observator » Interviurile lui Marius Pancu » Analist, despre criza din Justiţie şi reforma pensiilor speciale: Mă aştept să pice la CCR