Antena LIVE

Curs valutar

Video

Paradoxul plafonării prețurilor: Cum ar putea românii să plătească facturi mult mai mici la energie

Trăim un paradox: plafoanele destinate să ţină preţurile la un anumit nivel se pun acum în calea ieftinirilor. Am putea plăti mai puţin la gaze şi energie dacă furnizorii ar factura sub plafoanele impuse de lege. Autorităţile au suspiciunea că multe companii ar putea face asta, dar nu vor. 

De la 19.10.2023, 23:16
WhatsApp
Vezi și:

Alexandru Sultan a primit, pe luna septembrie, o factură la gaze de 40 de lei. S-a mutat însă dintr-un apartament la casă, aşa că, în iarna care vine, se aşteaptă la o creştere substanţială, chiar dacă furnizorul lui a scăzut deja preţul sub plafonul impus de lege

Facturi la gaze ar putea să nu mai fie o povară în lunile următoare, dacă şi alţi furnizori ar proceda la fel.

Pe acelaşi subiect

Asta deşi preţurile au scăzut. La gaze, preţul de pe piaţa SPOT e de două ori mai mic faţă de anul trecut. Iar la energie, chiar şi de trei ori mai mic. 

Ministerul Energiei vrea controale la furnizorii de energie

Are suspiciuni că furnizorii ar putea să scadă preţul, dar nu vor. 

ANRE precizează că, până acum, n-a primit nicio sesizare din partea ministerului. Aşa că nu face vreo verificare. Dar face verificări la trei furnizori de gaze, aleşi aleatoriu.

Până se ia vreo măsură, consumatorii plătesc. Plafoanele de la gaze şi energie se aplică până în martie 2025. 

Mădălina Chiţac

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva. ...

facturi plafonare energie gaze
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025