Pensionarii din medii defavorizate primesc vouchere pentru alimente şi tichete pentru plata facturilor. Ce condiţii trebuie să îndeplinească
Mai durează puţin până când voucherele sociale pentru persoane defavorizate, în valoare de 250 de lei, vor şi ajunge la beneficiari.
De Redactia Observator la 05.01.2023, 08:15Banii care au fost alocați pentru a ajuta pensionarilor cu pensii mici vor ajunge la timp la beneficiari. Cel puțin așa susțin guvernanții. Vorbim despre sprijinul pentru pensionarii cu pensii mici, despre tichetele pentru energie și voucherele pentru alimente.
Astfel prima tranşă a ajutoarelor pentru pensionarii cu venituri mai mici de 3.000 de lei este gata și va fi acordată în ianuarie, odată cu pensia, cupoanele de pensie fiind deja tipărite încă de luna trecuta.
În cazul tichetelor pentru plata facturilor la energie, listele cu beneficiarii au fost pregătite, la fel și banii. Mai trebuie tipărite tichete și distribuite, astfel încât să ajungă la pensionari in februarie și septembrie, așa cum s-a stabilit. Iar în cazul voucherelor pentru alimente, cardurile au fost deja distribuite, urmând sa se boteze banii așa cum prevede legea.