Antena LIVE

Curs valutar

România are vinuri de soi, dar este aproape inexistentă pe harta exporturilor

Avem printre cele mai bune vinuri din lume. Avem şi crame moderne, şi peisaje care te lasă fără grai. Dar asta pare să nu ne ajute foarte mult - suntem aproape inexistenţi pe harta exporturilor de vin, dar şi pe rafturile magazinelor din străinatate.

De la 30.10.2018, 10:41
WhatsApp
Vezi și:

Avem printre cele mai bune vinuri din lume. Avem şi crame moderne, şi peisaje care te lasă fără grai. Dar asta pare să nu ne ajute foarte mult - suntem aproape inexistenţi pe harta exporturilor de vin, dar şi pe rafturile magazinelor din străinatate.

Reporterii emisiunii 'În Premieră' ne arată România aşa cum este: ţara paradoxurilor.

E mijloc de octombrie si in varful unui deal din sud estul Romaniei e petrecere mare. Se anunta un an cu o productie impresionanta de vin. Si totusi, in lumea viticultorilor, nu e asa veselie mare. 

DUMITRU VÂRGĂ, director cramă: Romania era, pana in anii 90, a cincea putere viticola a lumii. Deja suntem pe locul 10 in momentul asta, speram sa ne oprim din cadere. 

Caderea s-a intamplat, paradoxal, dupa anii 90. Politica de privatizare, fara logica si fara suflet, a facut ca multe dintre podgorii sa dispara. Dupa care, au venit tot felul de "intemperii" - masuri aberante, si chiar abuzuri sau presiuni. 

Virgil Mândru, proprietar podgorie: Oamenii de afaceri se roaga sa nu fie deranjati de politicieni. De ajutor s-au obisnuit ca e mai greu. In general, din partea politicienilor primim controale, suspiciuni de fraude, evaziuni, de obicei investitorii romani sunt considerati un pic daunatori asa.

Claudiu Necsulescu, proprietar podgorie: Pana in 2001 nu doar ca nu era stimulat, era chiar penalizat vinul, deci aveam inclusiv o taxa de sanatate pe care o plateam la Ministerul Sanatatii, fiind considerat bautura alcoolica, lucru care in nicio tara viticola din UE nu se intampla.

Statul si-a batut joc, astfel, de o industrie care putea fi salvarea noastra, si ca imagine, si ca economie. Iar semne ca s-ar putea schimba ceva nu se vad deloc. 

Ceea ce la noi e greu de inteles, la vecinii de peste Prut a devenit brand national. Viticultura contribuie cu 3 la sută la produsul intern brut al Replublicii Moldova iar tara a devenit al 13 lea cel mai mare producator al lumii.  

Gheorghe Arpentin, director Oficiul national al Viei si Vinului Republica Moldova: Chiar daca noi pe piata interna suntem in competitie, am spus ca la exterior trebuie sa fim mai consolidati, sa lucram in echipa, si asa s-a nascut marca comerciala brandul Moldovei, o legenda vie.

Republica Moldova reuşeşte să exporte de patru ori mai mult decât România.  Iar principala piata de desfacere a vinului moldovenesc este, culmea, tara noastra. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator19 vinuri export soi
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024