S-a stabilit traseul final al Autostrăzii Ploieşti-Braşov. Când se estimează că vor putea circula mașinile
Există o speranță că se termină coşmarul traficului de pe Valea Prahovei. Compania de Drumuri a avizat traseul final al Autostrăzii Ploieşti-Braşov şi, după ce vom avea şi proiectul tehnic, drumul va fi scos la licitaţie pentru execuţie.
De Greta Neagu la 12.07.2023, 20:45Autostrada va avea o lungime de 112 kilometri şi va fi o construcţie spectaculoasă cu 12 noduri rutiere, 13 tuneluri şi 61 de structuri - adică poduri, podeţe şi pasaje.
Va asigura o legătură extrem de importantă între principalele puncte turistice de pe Valea Prahovei: Comarnic, Sinaia, Azuga, Predeal şi nu în ultimul rând Braşov.
Costul autostrăzii este estimat la 5,5 miliarde de euro fără TVA
O parte din sumă va veni de la Comisia Europeană, iar alta - de la bugetul de stat. Cât despre mult aşteptatele termene, cei de la Compania de Drumuri ne-au transmis că există posibilitatea ca anul acesta 5 kilometri de la Cristian la Codlea, care se adaugă celor 6 kilometri de drum construiţi deja între Râşnov şi Cristian, să fie scoşi la licitaţie pentru etapa de execuţie şi, cel mai realist, abia în 2025 va fi lansată licitaţia pentru restul kilometrilor de autostradă.
Am putea circula pe o parte din această autostradă până în 2030, spun cu optimism cei de la Drumuri.