Unul dintre cei mai mari producători de energie din surse regenerabile dă în judecată România. Este nemulțumit de suprataxarea profiturilor
Producătorul portughez de energie regenerabilă EDP Renovaveis a anunţat luni că va demara acţiuni în justiţie împotriva noilor taxe impuse producătorilor de energie de Polonia şi România, transmite Reuters. La fel ca multe alte sate membre ale Uniunii Europene, România şi Polonia au introdus recent măsuri de urgenţă destinate recuperării unei părţi din veniturile excepţionale generate de companiile de utilităţi, în ideea de a-i ajuta pe consumatori să facă faţă exploziei preţurilor la energie, notează Agerpres.
De Redactia Observator la 09.01.2023, 13:53Într-un comunicat de presă, EDP Renovaveis a apreciat că măsurile introduse de România şi Polonia nu respectă principiul UE referitor la recuperarea numai a veniturilor realizate pe piaţă. Compania portugheză susţine că măsurile din cele două ţări nu ţin cont de costurile activităţilor de hedging (-acoperirea riscului în tranzacţionare-nr.) şi astfel ar urma să fie taxate profiturile pe care companii precum EDP Renovaveis nu le-au realizat de fapt.
"EDP va urma toate acţiunile juridice care vor contribui la revenire la statul de drept echitabil şi care sprijină investiţiile atât de necesare în energiile regenerabile din aceste ţări şi din interiorul Uniunii Europene", a informat compania portugheză, fără a preciza care sunt acţiunile pe care urmează să le demareze şi la ce tribunal.
Producătorul portughez, nemulțumit de taxele impuse de România și Polonia
EDP Renovaveis a estimat însă că noile taxe ar putea duce la "plăţi nerezonabile" şi costuri potenţiale de aproximativ 300 de milioane de euro. Producătorul portughez de energie regenerabilă operează capacităţi de producţie a energiei regenerabile de 697 Megawaţi în Polonia şi 521 de Megawaţi în România.
- Producătorii de petrol şi gaze ies la atac: Noua suprataxare a companiilor pune în pericol securitatea energetică...
- Suprataxarea companiilor din energie, în vigoare de la 1 ianuarie. Când ar fi putea fi reluată compensarea...
- Ajutorul pentru încălzire aduce mai mulți restanțieri. Românii cu venituri mici se tem că nu vor avea bani să...
Potrivit site-ului companiei, EDPR a intrat pe piaţa din România în 2008, prin achiziţionarea mai multor proiecte eoliene în diferite etape de dezvoltare. În 2010, EDPR a finalizat construcţia primului său parc eolian din ţară şi în 2013 a început să funcţioneze prima centrală solară EDPR.
EDPR este astăzi al treilea cel mai mare producător de energie din surse regenerabile din România, cu capacitate instalată de 521 MW.