Cerere în căsătorie, la prima festivitate de absolvire fără mască din România
Cu emoţii, lacrimi şi multe surprize, aşa s-a desfăşurat astăzi prima festivitate de absolvire fără mască din ţară. Evenimentul a avut loc la Iaşi, în aer liber, şi, pentru prima dată de la începutul pandemiei, studenţii au putut sta alături de profesori şi părinţi fără grija măştii de protecţie. O cerere în căsătorie emoţionantă a încheiat ziua specială şi a dat startul noilor începuturi.
De Clara Mihociu la 17.05.2021, 18:55Cu multe emoții și fară mască de protecție. Așa s-a desfășurat festivitatea de absolvire la Facultatea de Agricultură din Iaşi. Evenimentul la care studenţii nici nu sperau acum câteva luni s-a ținut în condiții aproape normale, ca înainte de pandemie.
Clara Mihociu, reporter Observator: Pentru că suntem în aer liber şi în acelaşi timp absolvenții sunt așezați la distanță unii faţă de ceilalţi, de cel puţin un metru și jumătate, nu sunt nevoiți în timpul festivității să poarte masca de protecție.
Ilie Nistor, șef promoție: Ne-am uitat la condițiile din țară și am aşteptat cu speranţă că se vor relaxa şi se pare că a venit încă o veste bună în weekend și s-a scos şi restricţia cu purtarea măştii și ne bucurăm și mai mult acum.
Denis Țopa, decan Facultatea de Agricultură- USAMV Iași: Ei sunt fericiți, este o sărbătoare a lor. Din păcate cei din 2020 nu au avut parte de evenimente de genul asta. Într-adevăr este un minus, au plecat cu un gust amar.
- Dani Oţil s-a căsătorit cu Gabriela Prisăcariu. Cei doi urmează să devină părinţi în acest an
- Tânără din Năsăud, cerută în căsătorie în timp ce iubitul ei era percheziționat de jandarmi. ”Știți cu...
- Cum vor arăta nunţile, botezurile și petrecerile în club de la 1 iunie. Lumea se împarte între vaccinaţi şi...
Rudele au putut participa la festivitate
Bucuria a fost şi mai mare, ținând cont că și rudele lor au putut să participe la festivitate, chiar dacă în număr limitat.
Absolvent: Ne bucură enorm faptul că am reuşit până la urmă să ajungem fizic să fim aici cu părinții, cu colegii, cu profesorii să ne vedem. În ciuda pandemiei am reuşit totuşi să facem câte ceva să ne fie bine.
Festivitatea nu a fost lipsită nici de surprize. Cu emoţie, una dintre absolvente a spus cel mai hotărât "Da", chiar la coborârea de pe scenă, marcând astfel începutul unui nou capitol din viaţă.