Antena LIVE

Curs valutar

Educaţia sexuală în şcoli va fi obligatorie. Sorin Cîmpeanu vrea să introducă o nouă disciplină care să conţină materia opţională votată de Parlament

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, vineri, despre educaţia sexuală în şcoli, că România Educată prevede introducerea în noua lege a educaţiei a disciplinei Educaţie pentru viaţă. Potrivit ministrului, un modul al acestei discipline va include şi elemente de educaţie pentru sănătate, şi va fi parte a trunchiului comun, astfel că va fi o materie obligatorie, nu va fi opţională.

De la 01.07.2022, 13:30
WhatsApp
Elevii vor studia educaţia sexuală în cadrul unei noi materii prevăzute în România Educată Shutterstock

Sorin Cîmpeanu a afirmat, despre legea adoptată recent în Parlament şi promulgată de preşedinte, care prevede că în şcoli se vor derula, din clasa a VIII-a, numai cu acordul scris al părinţilor, programe de educaţie pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor, că urmare a analizei în România educată, a făcut propunerea de a fi integrat în textul noii legi a educaţiei o disciplină, intitulată educaţie pentru viaţă.

”Această disciplină, educaţie pentru viaţă, urmează să aibă mai multe module, dedicate şi adaptate vârstei elevilor, de la învăţământul primar şi până la finele învăţământulului liceal. Printre aceste module se găsesc, pe lângă educaţia pentru mediu, juridică, civică, pentru cetăţenie activă, pentru alimentaţie raţională şi elemente de educaţie pentru sănătate. Va fi parte a trunchiului comun, va fi pentru toţi eleviil, nu opţională”, a explicat ministrul. 

Sorin Cămpeanu a arătat că trebuie văzut cum va fi primită această nouă lege a educaţiei, şi în ce formă va fi adoptată ea. 

Educaţia sexuală va fi studiată în şcoli

Pe acelaşi subiect

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea pentru modificarea şi completarea legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, transmite Administraţia Prezidenţială.

Actul normativ de modificare a legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, reexaminat la solicitarea şefului statului, prevede că în şcoli se vor derula, din clasa a VIII-a, numai cu acordul scris al părinţilor, „programe de educaţie pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor”.

Legea reglementează posibilitatea desemnării drept persoană care să asigure creşterea şi îngrijirea copilului, pe lângă rudele până la gradul III, şi a altor persoane faţă de care acesta a dezvoltat relaţii de ataşament sau s-a bucurat de viaţa de familie. De asemenea, legea prevede redefinirea serviciilor de tip rezidenţial, precum şi instituirea unei indemnizaţii lunare de sprijin pentru familia sau persoana care a primit în plasament sau este tutore al unui copil, pe perioada în care asigură creşterea şi îngrijirea copilului.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

educatie sexuala sorin cimpeanu educatie pentru viata educatie pentru sanatate
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024