Înscrieri PROEDUS 2.0. Cum pot liceeni din Bucureşti să facă parte din cel mai mare program de voluntariat din ţară
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă redeschiderea înscrierilor online pentru cel mai mare program de voluntariat din ţară destinat elevilor din clasele IX - XII, intitulat „Voluntar PROEDUS 2.0”. Edilul îi îndeamnă pe tineri să se înscrie în acest program, considerând că voluntariatul le va dezvolta abilităţi care le vor fi foarte utile în viaţă şi în carieră.
De Redactia Observator la 16.01.2025, 10:09- O copilă de 14 ani a născut în baia din casă, ajutată de mamă, după ce a ascuns sarcina de părinţi. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- A fost prins hoțul picioarelor amputate de la Spitalul Cantacuzino din Bucureşti. Cum şi-a motivat fapta în faţa poliţiştilor
„Redeschidem înscrierile online pentru „Voluntar PROEDUS 2.0”, cel mai mare program de voluntariat din ţară, destinat elevilor din clasele IX - XII. Îi îndemn pe tineri să se înscrie în acest program dedicat promovării educaţiei şi dezvoltării comunităţii, mai ales că voluntariatul le va dezvolta nişte abilităţi care le vor fi foarte utile în viaţă şi în carieră”, anunţă primarul Capitalei, Nicuşor Dan, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit primarului, programul are o gamă variată de proiecte educaţionale, sportive şi culturale, astfel încât fiecare tânăr îşi va putea găsi cu uşurinţă domeniul care i se potriveşte cel mai bine.
„La finalul programului, participanţii primesc certificate de voluntariat. Totodată, ei vor avea parte de stagii de formare şi tabere la mare. Pentru a deveni voluntar PROEDUS, tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de înscriere online accesând următorul link: https://hubproedus.ro/voluntariat-2.0-elevi.html”, este anunţul primarului Nicuşor Dan.
Ce este programul Voluntar PROEDUS 2.0
Proiectul Voluntar PROEDUS 2.0 îşi doreşte crearea unei comunităţi de elevi care „să transmită un exemplu de bună practică de la o generaţie la alta prin implicarea ca voluntari în organizarea de diferite evenimente şi proiecte la nivel municipal, prin însuşirea voluntariatului ca valoare”. Proiectul este un start pentru o comunitate de elevi preocupată de ceea ce se petrece în jurul ei (participare la acţiuni colective, implicarea în organizarea şi implementarea de programe, proiecte şi evenimente pentru elevii bucureşteni, conştientizarea importanţei implicării la nivel local în programe de voluntariat şi a importanţei implicării în organizaţii care exersează procese democratice).
Din acest an, programul de voluntariat al PROEDUS s-a extins şi în mediul online în cadrul platformei, fiind transpuse o serie de activităţi dedicate elevilor voluntari, activităţi de învăţare, cât şi activităţi de organizare şi pregătire.
Cum îi ajută programul pe elevii de liceu
Potrivit iniţiatorilor programului, voluntariatul îi ajută pe tineri să aibă „un CV mai bogat”, iar angajatorii sunt „interesaţi de oamenii care şi-au dezvoltat abilităţi şi competenţe noi prin voluntariat şi, totodată, au dobândit experienţă în zona lor de activitate”.
„Voluntariatul poate spune multe despre o persoană si te poate prezenta în câteva cuvinte: implicare, generozitate şi responsabilitate. Te vei bucura de oameni şi experienţe noi. Când te implici ca voluntar în diferite activităţi, vei cunoaşte oameni speciali, diferiţi, de la care vei avea întotdeauna de învăţat câte ceva. De asemenea, experienţele pe care le vei acumula vor contribui la dezvoltarea ta şi, cu siguranţă, iţi vor fi de un mare folos la un moment dat, nu doar în viaţă, ci şi în carieră”, explică iniţiatorii motivele pentru care tinerii ar avea interesul să facă voluntariat.
De asemenea, ei menţionează că voluntarii vor avea „satisfacţii personale”, în condiţiile în care tot mai mulţi oameni „îşi doresc să contribuie la dezvoltarea celor din jur şi a societăţii, motiv pentru care se implică în diferite acţiuni de voluntariat”.
„Sentimentul de bine şi de recunoaştere de după oferă o satisfacţie nemăsurată, iar munca îţi este recunoscută şi răsplătită, întrucât la finalul activităţii sunt eliberate adeverinţe şi certificate de voluntariat şi, la PROEDUS, dacă eşti voluntar implicat şi activ, poţi primi şi o tabără la mare sau la munte, dar şi un stagiu de pregătire. Hai în echipa de voluntari PROEDUS 2.0 şi alătură-te celei mai mari echipe de voluntari din Bucureşti!”, mai precizează iniţiatorii programului de voluntariat.