Acuzaţii de ură şi rasism făcute de Harry şi Meghan în documentarul Netflix. Seria controversată, considerată o bombă TV de presa internaţională
Ură, rasism, nedreptate şi un scandal de proporţii în sânul celei mai urmărite familii regale din lume. Cu asta spun că au avut de-a face în ultimii ani Harry şi Meghan, în, probabil, cel mai controversat documentar membrii regalităţii din Marea Britanie. Mai multe surse spun că Regele Charles al III-lea se pregăteşte pentru ce e mai rău, în urma dezvăluirilor din serial.
De Redactia Observator la 08.12.2022, 17:52Primele trei episoade ale serialului au fost intens dezbătute în ziarele şi publicaţiile din America, Australia şi Marea Britanie. O bombă TV, aşa descrie presa internaţională seria controversată.
Netflix a picat din cauza suprasolicitării, după lansarea documentarului
Oameni din întreaga lume s-au plâns Twitter că imediat după lansare, platforma de streaming a picat din cauza suprasolicitării.
Ca parte a acordului de 100 de milioane de dolari cu Netflix, Meghan şi Harry au împărtăşit o serie de fotografii şi clipuri din relaţia lor, deşi până acum ţineau foarte mult la intimitate. Primele 3 episoade conţin o serie de ironii şi acuzaţii la adresa casei regale britanice. Harry vorbeşte despre rasism şi discriminare.
- Documentarul Netflix cu Prințul Harry și Meghan Markle declanşează furia Casei Regale. "O lovitură la adresa...
- Prinţul Harry, mesaj emoţionant de Crăciun, costumat în Spiderman. A vorbit şi despre pierderea mamei sale,...
- Anunţ surpriză: Serialul despre Harry şi Meghan va fi lansat pe 8 decembrie pe Netflix. "Nimeni nu poate vedea ce...
Reporter: Puteți să-mi spuneți dacă familia regală este o familie rasistă, domnule?
William: Noi nu suntem absolut deloc o familie rasistă.
Regele Charles a evitat să comenteze documentarul
Meghan s-a comparat deseori cu Prinţesa Diana. Ea a povestit despre modul în care amândouă au trecut prin episoade depresive din cauză că ar fi fost marginalizate şi criticate de membrii Casei Regale. Regele Charles al III-lea a evitat să comenteze documentarul Netflix.
După lansarea serialului, au apărut speculaţii conform cărora Harry şi Meghan ar putea să nu mai fie invitaţi la încoronarea oficială a Regelui Charles al III-lea din 6 mai, anul viitor.