Accident straniu în Giurgiu între două maşini şi un buldoexcavator. Un bărbat a murit și o femeie a fost rănită
Un bărbat a murit și o femeie a fost rănită, joi, după un accident produs pe DN 5, în zona Pădurii Plopșoru, județul Giurgiu, între două mașini și un buldoexcavator. Traficul rutier este blocat, informează Mediafax.
De Redactia Observator la 23.09.2021, 14:46În accidentul rutier au fost implicate două mașini și un buldoexcavator. Accidentul s-a produs pe DN5, în zona Pădurii Plopșoru. Șoferul uneia dintre mașini, un bărbat în vârstă de 45 de ani, a fost găsit decedat.
O femeie, în vârstă de 67 de ani, din cealaltă mașină, a fost preluată de ambulanța SAJ și transportată la spital. La ora transmiterii știrii, traficul rutier este blocat pe sensul de mers către Giurgiu. Polițiștii fac verificări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.