Acoperișul unui bloc din Constanța, mistuit de flăcări. Pompierii au reușit să stingă focul după o oră: "M-a sunat o prietenă să-mi spună că arde blocul"
A fost panică seara trecută într-un cartier, din Constanţa, după ce acoperişul unui bloc cu 10 etaje a luat foc. Zeci de oameni au fost evacuaţi de pompieri, iar alţii au reuşit să iasă până la sosirea salvatorilor. Nu se ştie de la ce a pornit incendiul, însă unii locatari susţin că acoperişul era folosit drept terasă improvizată unde se mai făceau grătare.
De Cristina Filip la 24.02.2023, 08:09Primul apel la 112 a venit puţin după ora 19:00. Acoperişul blocului înalt de 10 etaje luase foc, iar flăcările uriaşe se puteau zări de la kilometri distanţă. Cuprinşi de spaimă, locatarii au ieşit din case cu ce aveau pe ei, şi au aşteptat în stradă venirea pompierilor.
După aproximativ o oră de luptă cu flăcările, pompierii au reuşit să stingă focul
Oana Manoilă, purtător de cuvânt ISU Dobrogea: Aproximativ 30 de persoane care locuiau în imobil s-au autoevacuat, iar colegii mei, pompierii militari au evacuat apoximativ 40 de persoane. Nu sunt victime, nu sunt persoane care să aibă nevoie de îngrijiri medicale.
Martor: Am venit de acasă, că este apartamentul mamei şi m-a sunat o prietenă să-mi spună că arde blocul.
- Incendiu puternic în Constanța. Mansarda unui bloc a fost mistuită de flăcări uriașe, vizibile de la kilometri...
- Incendiu puternic în Vaslui: Zeci de hectare de stuf, făcute scrum. Fumul negru s-a văzut de la zeci de metri...
- Incendiu puternic într-un cartier din Cluj-Napoca. Locuinţă cuprinsă de flăcări, vâlvătaia s-a extins şi la...
Zeci de autospeciale de stingere cu apă și spumă, descarcerări și autospeciale SMURD au fost trimise la intervenție. După aproximativ o oră de luptă cu flăcările, pompierii au reuşit să stingă focul. Acoperişul a ars pe o suprafaţă de 300 de metri pătraţi.
Reporter Observator: Vă e teamă de ce veţi găsi în casă?
Locatară: Suntem sănătoşi, suntem bine, ce găsim în casă punem în ordine.
Momentan nu s-a stabilit încă de la ce a izbucnit incendiul, însă sunt luate în calcul toate variantele, de la un scurt circuit și până la neglijență umană, mai ales că unii locatari susţin că pe acoperiş unii vecini obişnuiau să facă grătare.