Alge strânse în doar câteva zile, cât într-o lună. Furtunile au adus la mal 3.000 de tone
Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) a anunţat că 3.000 de tone de alge au fost strânse de pe plajele litoralului românesc în ultimele zile, aceeaşi cantitate fiind colectată în luna iulie.
De Redactia Observator la 18.08.2022, 09:00ABADL a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că această cantitate de alge a fost adusă la mal de furtunile din ultimele zile.
''În minivacanţa de Sfânta Maria ne-am confruntat cu o înflorire a algelor pe întreg litoralul românesc în urma furtunilor care au dislocat masele de alge de pe adâncul mării şi le-au adus la mal. În aceste zile au fost strânse aproape 3.000 de tone de alge şi aceeaşi cantitate a fost adunată în cursul lunii iulie 2022. Pentru colectarea algelor, Sistemul de Gospodărire a Apelor Constanţa din cadrul A.B.A. Dobrogea – Litoral acţionează pe toată linia ţărmului, dar programul de desfăşurare a acestor activităţi se desfăşoară numai noaptea fiind condiţionat de prezenţa turiştilor pe plajă. Astfel că, aceste lucrări nu se pot desfăşura pe timpul zilei din motive de siguranţă'', se arată în comunicat.
Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral reaminteşte că, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Constanţa, gestionează plajele litoralului românesc al Mării Negre, pe o lungime de peste 70 de kilometri, între localităţile Corbu şi Vama Veche, aparţinând de zece primării.