Ambulanţă aflată în timpul misiunii, aruncată pe marginea şoselei. Un şofer a izbit din plin salvarea, după ce nu i-a acordat prioritate
O ambulanţă care se afla în misiune şi transporta un pacient la spital a fost proiectată în afara şoselei, după ce a fost lovită violent de un autoturism care nu a acordat prioritate. Două persoane au suferit răni uşoare şi au fost transportate la spital.
De Redactia Observator la 11.07.2023, 16:23Astăzi polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, ce a avut loc pe DN 28 B, pe raza comunei Ceplenița din judeţul Iaşi. În eveniment a fost implicată o ambulanță care circula cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, fiind în timpul unei intervenții.
Două persoane rănite, transportate la spital
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că un autoturism nu i-ar fi acordat prioritate, intrând astfel în coliziune cu aceasta.
În urma impactului, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "vătămare corporală din culpă."