Antena LIVE

Curs valutar

Ameninţări cu grevă şi demisie la Spitalul "Marie Curie" din Capitală. Medicii de la Ortopedie refuze să mai lucreze cu doctorul Burnei

Medicii din Secţia de Ortopedie a Spitalului "Marie Curie" au adresat conducerii spitalului şi Comisiei de etică o petiţie în care spun că refuză orice formă colaborare cu doctorul Gheorghe Burnei, căruia instanţa i-a dat din nou dreptul de a lucra în sistemul medical de stat, astfel încât el ar putea reveni în unitatea medicală.

De la 29.08.2017, 12:04
WhatsApp

Medicii din Secţia de Ortopedie a Spitalului "Marie Curie" au adresat conducerii spitalului şi Comisiei de etică o petiţie în care spun că refuză orice formă colaborare cu doctorul Gheorghe Burnei, căruia instanţa i-a dat din nou dreptul de a lucra în sistemul medical de stat, astfel încât el ar putea reveni în unitatea medicală.

”Profesorul Burnei  a condus discreţionar secţia de ortopedie, toate resursele umane şi materiale de care dispunea secţia erau folosite aproape în exclusivitate pentru propriii pacienţi, ceilalţi medici neprimind spaţiu în programul operator, acces la materiale şi aparatură”, susţin semnatarii documentului adresat  conducerii Spitalului Marie Curie.

Ei mai spun că Burnei "şi-a folosit autoritatea în sensul obstrucţionării medicilor tineri în a efectua intervenţii chirurgicale prin care să îşi poată confirma nivelul de performanţă, în acest sens a întreţinut o atmosferă de timorare a medicilor, atmosferă în care adresa injurii nemotivate tuturor medicilor din secţie".

"Orice încercare  de a pune în discuţie tehnicile chirurgicale «inovative» şi «premierele mondiale» sfârşea într-o avalanşă de injurii din partea domnului prof. dr. Gheorghe Burnei, fără niciun fel de argumentaţie medicală", mai relatează medicii Secţiei de Ortopedie, care afirmă că, după arestarea medicului, situaţia s-a deblocat, existând liste de aşteptare pentru intervenţii, un program previzibil al blocului operator, fiind făcute operaţii de performanţă, iar durata de spitalizare a scăzut considerabil.

Pe acelaşi subiect

Medicii reafirmă faptul că nu vor să fie asociaţi cu Burnei şi cu activitatea acestuia şi avertizează că vor recurge la toate mijloacele legale: "mutarea în ate secţii, grevă, suspendarea contractului de muncă şi chiar demisia".

Scrisoarea este semnată inclusiv de medicii rezidenţi ai Secţiei de Ortopedie de la Spitalul "Marie Curie".

Gheorghe Burnei, acuzat de mai multe fapte de luare de mită, s-ar putea întoarce la Spitalul de Copii "Marie Curie" din Capitală, după ce Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, că acesta va putea profesa din nou în orice unitate medicală de stat. Hotărârea nu este însă definitivă.

Medicul Gheorghe Burnei a scris pe Facebook, după ce instanţa a decis că poate profesa din nou, că nu a condiţionat niciodată actul medical, că banii lăsaţi de pacienţi fără ştirea sa erau folosiţi pentru a cumpăra mâncare cadrelor medicale care îi erau alături la operaţii şi că, prin decizia de a rămâne în ţară şi a opera a adus economii Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, dar şi românilor care altfel ar fi fost nevoiţi să achite o parte din costul intervenţiilor făcute în străinătate.

"Nu am condiţionat niciodată actul medical. Am refuzat constant ceea ce toţi pacienţii şi rudele acestora oferă în toate spitalele din ţară. Dacă aceştia au lăsat bani din proprie iniţiativă, deseori şi fără ştirea mea, i-am folosit pentru a cumpăra mâncare pentru cadrele medicale, care stăteau alături de mine în operaţii, peste program. În mod normal eu trebuia să fiu activ de la 8 la 13 în fiecare zi...pe când eu eram zilnic prezent la spital de la 6-7 dimineaţă până la puţin ora 17:00, deseori până la miezul nopţii. Trebuia să fac în jur de 15 consultaţii şi 1-2 operaţii pe săptămână, iar eu îmi făceam norma lunea. Nu am făcut medicină pentru bani şi nu am cerut niciodată nimic de la nimeni. Ortopedia este viaţa mea!", spune medicul.

El povesteşte că ultimele 8 luni au fost un coşmar..."pentru că totul este ireal de nedrept".

Sursa: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

bucuresti eveniment gheorghe burnei medici ortopedie
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024