Antena LIVE

Curs valutar

Ancheta morţii poliţistului Bogdan Gigină a fost încheiată de DNA. Gabriel Opea e urmărit penal pentru ucidere din culpă

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a finalizat ancheta în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină, în care fostul ministru de Interne Gabriel Oprea este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

De la 01.05.2018, 07:14
WhatsApp
Ancheta morţii poliţistului Bogdan Gigină a fost încheiată de DNA. Gabriel Opea e urmărit penal pentru ucidere din culpă

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a finalizat ancheta în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină, în care fostul ministru de Interne Gabriel Oprea este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, caz în care Înalta Curte stabilise ca termen data de 1 mai, au declarat, pentru Agerpres, surse judiciare. 

Procurorul de caz a terminat ancheta de săptămâna trecută şi a înaintat-o şefului ierarhic pentru confirmarea soluţiei dispuse, au precizat sursele citate.

În februarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis o contestaţie depusă de familia poliţistului Gigină, care s-a plâns de faptul că ancheta DNA durează de prea mult timp.

Avocatul Daniel Ionaşcu declara că familia Gigină nu aduce reproşuri procurorului de caz de la DNA, ci doreşte un termen rezonabil, de trei luni, pentru finalizarea anchetei şi trimiterea dosarului în instanţă.

De cealaltă parte, DNA susţinea că în dosarul privind moartea poliţistului Bogdan Gigină cercetările s-au prelungit deoarece s-a aşteptat declasificarea unor documente, dar şi pentru că părţile au cerut audierea unui număr foarte mare de persoane.

La proces a asistat şi Cornel Gigină, tatăl poliţistului Bogdan Gigină, care a adus acuzaţii fostului ministru Gabriel Oprea.

'S-au spus în instanţă nişte aberaţii, precum că motociclistul trebuie să aibă ştergător, că există pe degetul drept, la manşă, un ştergător. Nişte aberaţii. Domnul ministru de Interne (Gabriel Oprea - n.r.) este afectat psihic din cauza medierii. Eu am spus: 'Să nu dea Dumnezeu să vă moară copilul, să vedeţi cât de afectat emoţional sunteţi!'. Dânsul este afectat emoţional mediatic? Nu se poate aşa ceva. (...) S-a vorbit despre expertiza motocicletei. Ce expertiză să facă la firma BMW? Motocicleta este cumpărată de acolo, este reparată acolo şi expertiza se face la aceeaşi firmă. Cât de just şi de corect poate fi acest lucru?', a spus Cornel Gigină.

Întrebat de jurnalişti dacă Oprea ar fi putut să dea ordin ca motocicleta condusă de fiul lui să nu facă parte din coloana oficială, Cornel Gigină a răspuns: 'Binenţeles. Putea să spună. Dânsul era zeu. Dânsul comanda tot. De la el în jos nimeni nu putea să mişte nimic. Nicio centimă. Toată lumea îi ştia de frică'.

De asemenea, Cornel Gigină a fost întrebat dacă Oprea era interesat de cei care făceau parte din coloana oficială.

'Nu îl interesa. Pe el îl interesa să ajungă foarte urgent. De aceea s-a şi cerut motocicletă în ultimele trei luni, ca să îi deschidă coloana. Eu nu uit că dimineaţa, la schimbul 1, am fost şi i-am asigurat traseul. Nu uit când a cerut prin staţie ca de la Târgovişte până la Ministerul de Interne să facă 35 de minute. Şi cu viteza de 84 km/h nu sunt de acord, care s-a stabilit prin expertiză. Probabil că s-a luat la global, nu atipic pe porţiune. Avea peste 100 km/h. Eu am fost la el în delegaţii şi cunosc toate ordinele care se dădeau prin staţie şi telefonic. Cum se ţipa în staţie şi telefon să se facă traseul ministrului de Interne. Nu avea traseu asigurat nici preşedintele, nici premierul la acea vreme, cum avea traseul ministrul de Interne', a susţinut tatăl poliţistului.

Cornel Gigină a spus că poliţiştii din coloana oficială ar fi avut de suferit dacă Oprea nu ajungea la timp.

'Binenţeles că erau consecinţe. Se raporta ierarhic la comanda Brigăzii Rutiere şi de acolo se luau măsuri. Au fost schimbaţi şi conducătorii auto şi motocicliştii. Noi uităm un lucru: cu două săptămâni înainte, un coleg din coloana oficială a avut accident cu motocicleta. Despre acest lucru s-a uitat. De atunci se puteau lua măsuri şi să se îndepărteze motocicleta', a adăugat Cornel Gigină.

În decembrie 2016, DNA anunţa că a dispus efectuarea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă faţă de fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, faţă de firma General MPM Impex SRL, faţă de Petre Mazilu, administrator al acesteia, şi faţă de Adrian Corcodel, şeful echipei care efectua lucrări în zona în care s-a produs accidentul în care a murit poliţistul Bogdan Gigină.

Potrivit DNA, în seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19,00, agentul de poliţie Bogdan Gigină a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care i-au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, Bogdan Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a fostului ministru Gabriel Oprea.

   Anchetatorii arată că poliţistul circula cu o viteză de 84 km/h în condiţii de vizibilitate redusă determinate de întuneric şi ploaie. Dinamica producerii accidentului şi lipsa unor manevre de frânare determină concluzia că poliţistul nu a văzut obstacolele de pe carosabil (amenajările rutiere temporare) înainte de a intra în contact cu primul dintre acestea.

   Procurorii mai susţin că Gabriel Oprea este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul conferit de funcţia sa şi cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, cauză care a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul lui Bogdan Gigină. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

bogdan gigina
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024