Antena LIVE

Curs valutar

Video

Aproape 100 de copii cazaţi la tabăra din Cheile Grădiştei au suferit toxiinfecţii alimentare. Complexul, amendat de ANPC

Vacanţă încheiată la spital! Aproape 100 de copii au suferit toxiinfecţii alimentare la o tabără din Cheile Grădiştei. Au început să se simtă rău după cină, iar profesorii cu care erau au sunat alarmaţi la salvare. 11 tineri sunt încă internaţi în Braşov. Protecţia Consumatorilor i-a amendat pe proprietarii pensiunii, iar conducerea Direcţiei de Sănătate Publică a deschis o anchetă.

De la 28.06.2023, 20:06
WhatsApp
Vezi și:

200 de copii cu vârste între 8 şi 13 ani erau cazaţi la un complex turistic din Cheile Grădiştei într-o tabără de engleză. Imediat după cină, aproape jumătate dintre ei s-au plâns de dureri puternice abdominale, le era greaţă şi vărsau. 6 ambulanţe au intervenit imediat iar părinţii au fost şi ei anunţaţi. 

Părinte copil: E în perfuzii. De la el, din grupul lor, am înteles că au fost vreo 17, numai 5 au fost în regulă, restul au avut probleme. Voma, febră şi cam astea sunt!  

Părinte copil: Un copil, de la noi, din şcoală  este la spital cu părintele lui şi de la părintele lui am aflat că este vorba de toxiinfecţie alimentară. 

De la oră la oră, tot mai mulţi copii au început să se simtă din ce în ce mai rău. În total, 85 de copiii au fost evaluaţi medical la faţa locului, dintre care 28 au fost transportaţi la spitalele din judeţ. 11 au rămas internaţi.

Pe acelaşi subiect

Ciprian Popa, medic spitalul de boli infecţioase Braşov: O parte dintre ei au necesitat tratament injectabil şi au rămas internaţi pe parcursul zilei, câteva ore. Cefalee, febră, frisoane, greaţă, vărsături, dureri abdominale. 

Copiii s-au întors acasă cu autocarele sau au fost luaţi de părinţi

Excursia s-a terminat, însă, pentru cei mai mulţi dintre ei. În urma verificărilor efectuate de inspectorii ANPC, reprezentanţii complexului s-au ales cu o amendă de 2.000 de lei. Sunt verificaţi şi de DSP.

Reporter: V-au zis ce ar mai fi mâncat în afară de legume?

Părinte: Carne de pui, macaroane, legume, pui la grătar, nimic care să dea de bănuit.

Dr. Elena Claudia Bularca, director DSP: Am prelevat probele sanitaţie, probe de apă. Aşteptăm rezultatele analizelor, urmând să stabilim ce măsuri vom lua în continuare. 

Patronul nu exclude varianta în care copiii să fii mâncat ceva stricat în drum spre cazare. 

Ovidiu Gârbacea, patron complex: Aceşti copii au venit cu o zi în urmă. Adică lor a început să le fie rău din prima zi. Noi suntem hotărâţi să nu mai primim seriile următoare. 

Autorităţile sfătuiesc părinţii să verifice dinainte unde urmează să îşi trimită copiii. 

Alex Prunean, reporter Observator: Orice tabără în care se serveşte şi masa trebuie să fie autorizată cu ANSVSA. Lucru care poate fi verificat direct pe site-ul instituţiei. După ce selectăm judeţul dorit, găsim lista cu toate unităţile aliemntare înregistrate, dar şi verificate. Totuşi, înainte de a alege o tabără, e bine să verificăm şi recenziile lăsate de alţi părinţi care în trecut şi.au trimis copiii acolo.

Nu este prima dată când elevii pleacă cu toxiinfecţie din tabără. La începutul anului, 28 de elevi s-au îmbolnăvit la o pensiune din Poiana Braşov. Părinţii spun că ar fi mâncat ciorbă pregătita cu apa cu care făceau duş, care avea un miros îngrozitor. Direcţia de Sănătate Publică a închis atunci pensiunea. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

excursie cheile gradistei toxiinfectie alimentara elevi spital
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025