Antena LIVE

Curs valutar

Armata confirmă că au existat apeluri la 112 privind posibile bucăți de dronă căzute în Tulcea. MApN face verificări

Război în Ucraina. Ministerul Apărării anunţă că, în baza informaţiilor primite de la ISU Tulcea cu privire la sesizări telefonice prin serviciul 112 despre posibile cazuri de impact de dronă într-un sector cuprins între localităţile Nufăru, Malcoci şi Valea Nucarilor din judeţul Tulcea, echipe ale Armatei investighează aceste situaţii. 

De la 13.09.2023, 11:58
WhatsApp
Armata anunţă că verifică dacă au căzut drone în Tulcea după atacul ruşilor de azi-noapte. Panicaţi, localnicii au sunat la 112 Inquam Photos / Ovidiu Micsik

ISU Tulcea a precizat, miercuri, că s-au primit două apeluri care anunţau că sunt observate obiecte care cad în zona Nufărul. "Aceste apeluri au fost preluate de structurile responsabile şi - cum au comunicat colegii de la MApN - se fac cercetări în teren. În ceea ce priveşte anumite pagube ori incendii în zona indicată nu au fost semnalate", a mai transmis ISU Tulcea. Instituţia a precizat că nu are efective care participă la verificări.

Forţele ruse au continuat, în noaptea de marţi spre miercuri, atacurile asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Reni şi Ismail, în proximitatea graniţei dintre Ucraina şi România. Ministerul Apărării Naţionale susţine, într-un comunicat de presă, că a monitorizat în timp real situaţia aeriană în zonele de responsabilitate.

"Ca urmare a detectării grupurilor de drone care se îndreptau spre porturile ucrainene, MApN a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, începând cu ora 00,45, cu privire la zonele specifice din judeţele Tulcea şi Galaţi, aflate în proximitate, cu potenţialul de a fi afectate de riscurile asociate acestei situaţii. Starea de prealertă aeriană în aceste zone a încetat la ora 5,00", spune Ministerul Apărării.

MApN investighează posibile cazuri de impact de dronă pe teritoriul ţării

Pe acelaşi subiect

De asemenea, în cooperare cu alte instituţii ale Sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, MApN investighează posibile cazuri de impact de dronă pe teritoriul României.

"Ca urmare a evoluţiei situaţiei şi în baza informaţiilor primite de la ISU Tulcea, cu privire la sesizări telefonice prin serviciul 112 despre posibile cazuri de impact de dronă într-un sector cuprins între localităţile Nufăru, Malcoci şi Valea Nucarilor, judeţul Tulcea, echipe ale MApN, în cooperare cu forţe şi mijloace din alte instituţii ale Sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, investighează aceste situaţii. Vom reveni cu detalii, în funcţie de datele primite din teren. Forţele MApN rămân în alertă şi vor continua cercetările în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestei situaţii", transmite MApN.

Atacurile Rusiei, "condamnate cu fermitate"

Ministerul Apărării Naţionale condamnă cu fermitate atacurile executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre. Aceste atacuri sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu regulile dreptului internaţional umanitar, susţine MApN.

De asemenea, MApN rămâne în contact permanent cu structurile aliate, care sunt informate în timp real cu privire la situaţia generată de aceste atacuri.

Forţele ruse au atacat marţi noaptea cu drone portul ucrainean Izmail, avariind infrastructura, a anunţat miercuri guvernatorul regiunii Odessa din Ucraina, Oleg Kiper, citat de Reuters şi AFP, transmite Agerpres.

Tulcenii şi gălăţenii au primit mesaje RO-ALERT

Tulcenii din opt localităţi aflate la graniţa româno-ucraineană au început să primească mesaje RO-ALERT în cazul atacurilor cu drone ruseşti pe teritoriul ucrainean, în noaptea de marţi spre miercuri fiind transmis un prim mesaj, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.

Mesajul a fost transmis în jurul orei 1,00 populaţiei din oraşul Isaccea şi din comunele Luncaviţa, Grindu, Ceatalchioi, Chilia, Somova, Pardina şi Văcăreni.

"Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată: 90 de minute", se menţionează în mesajul RO-ALERT. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

bombardament drone dunare portul ismail portul reni razboi ucraina tulcea
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024