Accident teribil pe un drum din Iaşi. 13 oameni au fost răniţi după ce un microbuz şi un TIR s-au ciocnit. Plan roşu de intervenţie
Un TIR s-a ciocnit cu un microbuz plin cu pasageri, iar 13 oameni au fost răniţi în Iaşi. Dintre ei, 11 au ajuns la spital.
De Redactia Observator la 17.11.2017, 08:36Un TIR s-a ciocnit cu un microbuz plin cu pasageri la Răducăneni, judeţul Iaşi. 13 oameni au fost răniţi. Dintre ei, 11 au ajuns la spital. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie. Poliţiştii spun că vinovat de producerea accidentului ar fi şoferului TIR-ului, care ar fi intrat într-o depăşire periculoasă. Dar şi celălalt conducător auto ar avea partea lui de vină.
La momentul impactului, în microbuz se aflau șoferul și 26 de pasageri.
prof. dr. Diana Cimpoeşu, şefa UPU-SMURD Iaşi:
S-au trimis iniţial 4 ambulanţe SMURD şi SAJ, a fost declanşat apoi planul roşu şi s-au trimis ambulanţe suplimentare, maşini de victime multiple şi terapie intensivă mobilă.
În total 14 autospeciale din care 8 ambulanţe.
13 persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale, dintre care ce-i doi conducători auto au refuzat transportul la spital, potrivit surselor medicale.
Răniții au fost transportaţi la spitale din Iaşi. Din fericire, nimeni nu este în stare gravă.
Şoferul microbuzului spune că el a încercat să evite impactul, însă n-a putut.
Gheorghe Ursu, şofer microbuz:
Eu coboram la vale, el, pe partea aia era o maşină cu lemne, urca la deal. Şi el a venit în depăşire cu viteză. Eu am frânat cât am putut. N-am putut evita dreapta, să mă duc, că e şanţ.
Dar şi microbuzul ar fi venit cu viteză foarte mare, spune şoferul TIR-ului, considerat vinovat de accident.
După regulă, înţelegeţi, regula spune că n-am avut dreptul să-l depăşesc. Dar, dacă maşina stă pe loc, ce faci? Stai până mâine şi aştepţi să pornească? Cu atât mai mult că era liber. nu se vedea maşina. Dar dacă a avut viteză el a apărut repede, explică şoferul TIR-ului.
Şi pasagerii spun că şoferul microbuzului mergea cu viteză şi că avea mai mulţi călători decât ar fi fost legal.
Cei doi şoferi au fost testaţi cu etilotestul, rezultatul fiind zero. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.