Bărbat agăţat în vegetaţia de pe marginea unui râu din Bistriţa-Năsăud, salvat după ce câinele a lătrat pentru a semnala locul în care se afla stăpânul său
Un bărbat care a rămas blocat în vegetaţia de pe malul unui râu din Bistriţa-Năsăud a fost salvat după câteva ore, în mare parte şi datorită câinelui său, care nu l-a părăsit nicio clipă şi a lătrat pentru a semnala salvatorilor locul în care se află stăpânul său.
De Redactia Observator la 20.07.2021, 18:35Victima a sunat la 112, dar, pentru că avea foarte puţină baterie în telefon, nu a reuşit să comunice foarte mult cu salvatorii. Aceştia au constituit echipe de căutare, bărbatul fiind salvat în câteva ore. Bărbatul era însoţit de un câine care nu l-a părărsit nicio clipă şi a lătrat pentru a semnala locul în care se afla stăpânul său.
ISU Bistriţa-Năsăud a intervenit, marţi, pentru salvarea unui bărbat care rămăsese imobilizat în albia unui râu, între localităţile Cociu şi Şintereag. După câteva ore, bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost găsit în pădurea de la intrarea in localitatea Cociu.
”Bărbatul este in afara oricărui pericol, cooperant, uşor confuz. Bărbatul a fost găsit agăţat în vegetaţia de pe marginea apei, după ce a coborât din pădure. Bateria telefonului era descărcată şi la fiecare repornire a acestuia, bărbatul reuşea sa ia foarte puţin legatura cu serviciile de urgenţă”, a mai transmis ISU Bistriţa-Năsăud.
Pomierii au explicat că, tot timpul, căţelul care îl însoţea pe bărbat nu l-a părăsit şi a ajutat, prin latrat, să conducă salvatorii la locul unde se afla barbatul.
Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.