Blocul aflat la un pas de a se prăbuşi. A crăpat după ce un dezvoltator s-ar fi apropiat prea mult cu lucrările
Bloc în pericol de prăbuşire la Constanţa. Un mal s-a surpat chiar la baza clădirii după ce un dezvoltator care ridica un imobil s-a apropiat prea mult cu lucrările. Pe scara blocului au apărut deja și primele crăpături, aşa că oamenii intră cu frică în apartamente.
De Cristina Niță la 19.03.2024, 19:40Lucrările la noul bloc de locuinţe au început în urmă cu o săptămână. În fiecare zi, excavatoarele s-au apropiat tot mai mult de clădirea alăturată. Ieri, pământul de la baza imobilului mai vechi s-a surpat.
Parcarea dintre cele două blocuri s-a dărâmat în totalitate
Cristina Niţă, reporter Observator: Oamenii acuză că groapa care a fost săpată pentru construcţia unui nou imobil este foarte aproape de fundaţia blocurilor unde ei locuiesc şi sunt speriaţi. Se tem pentru siguranţa lor.
Parcarea dintre blocuri, betonată, a fost prima care a căzut. Gardul a ajuns pe fundul gropii adânci de câţiva metri. Au urmat apoi crăpăturile în interiorul blocului.
- Bloc evacuat în Ploieşti, după ce un miros înţepător a creat panică printre locatari. Oamenii au dat imediat...
- Momentul exploziei din blocul din Onești. Proprietarul locuinţei are arsuri pe 90% din corp iar alți trei copii...
- Ce facturi la încălzire au primit bucureştenii care stau la 2 camere, în luna februarie. "M-am speriat când am...
Femeie: Aceste crăpături nu erau până ieri. Probabil când a avut loc alunecarea de teren s-a zguduit şi blocul.
Femeie: În unii pereţi există crăpături, pe casa scării există crăpături şi aici în parcare există o crăpătură mare şi o denivelare.
Oamenilor le este teamă să mai intre în apartamente
Deşi firma care executa lucrările avea autorizaţie, nu ar fi respectat planul.
Dumitru Beşcucă - expert tehnic judiciar in constructii: S-a lucrat anapoda fără să se respecte tehnologia de execuţie care se cere şi se impune în acest caz. A lucrat pe repede înainte. A pus căruţa înainta cailor. Întâi trebuie să protejeze fundaţiile cu piloţi foraţi, cum am spus, şi după să înceapă săpătura.
Reprezentanții primăriei au trimis Poliția Locală la fața locului.
Luminiţa Lare: În funcţie de rezultatul experzitei cu privire la lucrarea de săpătură, poliţiştii locali vor dispune, dacă este cazul, măsurile corespunzătoare.
Ana Maria Stoica - purtător de cuvânt ISU Dobrogea: Colegii aflaţi la faţa locului au îndepărtat un gard metalic în pericol de cădere. Totodată, aceştia au chemat la faţa locului, reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii care au constantat că nu se impune evacuarea blocului.
Excavarea a fost sistată, însă muncitorii s-au apucat de alte lucrări
Bărbat: Domnii au rupt banda pusă de ISU, s-au apucat din nou de lucru!
Constructorul nu a vrut să ofere un punct de vedere.