Când se va deschide traficul pe Pasajul Doamna Ghica. Tramvaiul circulă de sâmbătă, 1 aprilie
Autorităţile din Bucureşti anunţă, miercuri, că s-a finalizat montarea tăblierului metalic la Pasajul Doamna Ghica, iar de sâmbătă va fi deschisă circulaţia pentru tramvaie. Traficul rutier va fi reluat din toamnă, întrucât mai sunt necesare lucrări. "Lucrările de investiţii se fac cu bani, nu se fac cu plânsete, nici cu lozinci", a afirmat primarul general, Nicuşor Dan, potrivit news.ro.
De Redactia Observator la 29.03.2023, 11:47"Suntem în termen. S-a finalizat montarea tablierului metalic. Conform graficului, la începutul acestei toamne o să se circule pe pod şi, începând de sâmbătă, o să circule tramvaiul, o să se reia circulaţia tramvaiului", a anunţat, miercuri, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă susţinută la Pasajul Doamna Ghica.
Edilul a afirmat că, pentru investiţii, sunt necesari bani: "Vreau să spun un singur lucru - lucrările de investiţii se fac cu bani, cu bani plătiţi la timp, nu se fac cu plânsete, nici cu lozinci. Am preluat o gaură în mijlocul oraşului şi conturile blocate. Mai întâi am rezolvat situaţia financiară şi după ce am avut banii, lucrurile merg cu greu, dar de la sine cumva".
Nicușor Dan crede că soluția pentru traficul bucureștean este un inel median
- Pasajul Doamna Ghica. În ce stadiu sunt lucrările, după 4 ani: "Suntem bătrâni, nu ştiu dacă îl mai apucăm....
- Când vom circula pe Pasajul Doamna Ghica. Nicușor Dan anunță un avans al lucrărilor faţă de graficul iniţial
- Noi restricții de circulație în zona Pasajului Doamna Ghica. Când ar trebui să fie gata lucrările
Întrebat cum poate fi rezolvată situaţia aglomeraţiei din Bucureşti, întrucât pasajul rezolvă situaţia doar într-o intersecţie, primarul a afirmat că este nevoie de viziune.
"Soluţia este inelul median. Pentru inelul median, zona de aici înspre sud, avem în execuţie studiul de fezabilitate pentru zona înspre nord. Am avut hotărâre de Consiliu General şi am lăsat Primăria Sectorului 2 să facă achiziţia studiului de fezabilitate. Deci, pe tot ce înseamnă infrastructură, ca să fii serios şi să nu începi heirupist, cum s-a întâmplat cu podul ăsta, ca să fii serios trebuie să parcurgi mai mulţi pași şi durează", a fost de părere Nicușor Dan.
Primarul a afirmat că fostei administraţii i-au lipsit viziunea şi banii pentru a face aceste lucruri.