Câte zile stau în carantină persoanele infectate cu covid, dar vaccinate. Guvernul vrea să modifice măsura
Carantină redusă la zece zile pentru persoanele vaccinate care sunt confirmate cu COVID. Este noua măsură anunţată de guvernanţi, care speră astfel să rezolve problema lipsei de personal din cauza creşterii îmbolnăvirilor.
De Larisa Bernaschi la 06.01.2022, 14:30În valul cinci al pandemiei, autorităţile estimează că vor fi în jur de de un milion de infectări. Anunţul vine după ce astăzi a fost prelungită starea de alertă, care include şi o serie de noi restricţii.
A fost o şedinţă de guvern în care s-a prelungit starea de alertă pentru încă 30 de zile. Aceasta intră în vigoare abia de sâmbătă. Tot atunci intră în vigoare şi mai multe restricţii, printre care restricţii privind modul în care mergem la spectacole, la concerte, unde maximul capacităţii va fi de 30% dacă rata de incidenţă trece de 1 caz la mia de locuitori.
Pe de altă parte, în cazul restaurantelor, spre exemplu, putem să mergem până la capacitate de 50% până la rata de incidenţă de 3 la mie.
CNSU vrea modificarea procedurii de carantinare
- Studiu: În cât timp se poate vindeca o persoană vaccinată, infectată cu Omicron, față de una nevaccinată
- Angajaţii care ar putea fi testaţi obligatoriu de COVID săptămânal. Măsura propusă de CNSU
- Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă. Măştile de tip medical sau FFP2 devin obligatorii pe stradă
Tot astăzi, cei din CNSU urmează să se întrunească pentru a stabili noi reguli în privinţa carantinării persoanelor. Şi aici ne referim la persoanele care au fost confirmate cu Covid-19, dar care au fost vaccinate şi care vor sta în carantină doar 10 zile, în loc de 14 zile aşa cum se întâmplă în acest moment.
O modificare foarte importantă este şi în privinţa purtării măştilor, care va redevin obligatorie şi în interior şi în exterior. Şi, atenţie, după ce Ministerul Sănătăţii dă ordinul de ministru vom avea voie să purtăm doar măşti chirurgicale sau măşti FFP2.