Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Angajaţii care ar putea fi testaţi obligatoriu de COVID săptămânal. Măsura propusă de CNSU

Autorităţile se pregătesc pentru valul 5 al pandemiei, care ar putea aduce un număr dublu de pacienţi faţă de cel precedent. CNSU a decis menţinerea obligativităţii purtării măştilor de tip FFP2 şi chirurgicale, precum şi testarea săptămânală a tuturor angajaţilor din infrastructurile critice.

de Redactia Observator

la 05.01.2022 , 13:58

Angajaţii care ar putea fi testaţi obligatoriu de COVID săptămânal. Măsura propusă de CNSU Angajaţii care ar putea fi testaţi obligatoriu de COVID săptămânal. Măsura propusă de CNSU - Shutterstock

Explozia de îmbolnăviri cu COVID-19, din primele zile ale anului, impune noi măsuri. Starea de alertă va fi prelungită de sâmbătă, 8 ianuarie. În plus, purtarea măștilor medicale sau FFP2 va fi obligatorie în toate spațiile publice, inclusiv în aer liber.  Măsurile adoptate de CNSU sunt dezbătute în cadrul unei şedinţe de guvern. 

CNSU propune testarea săptămânală a tuturor angajaţilor din infrastructurile critice

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă propune ca autorităţile şi operatorii economici deţinători de infrastructuri critice să ia măsuri pentru testarea săptămânală a tuturor angajaţilor. CNSU a adoptat în şedinţa de miercuri propunerea privind prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul ţării, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 8 ianuarie.

Articolul continuă după reclamă

"Se propune ca, pentru preîntâmpinarea afectării activităţii autorităţilor/operatorilor economici deţinători de infrastructuri critice, prin acte administrative ale conducătorilor acestora, să fie dispuse măsuri suplimentare pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 care să vizeze testarea săptămânală a tuturor angajaţilor, desfăşurarea activităţii în schimburi sau ture cu evitarea contactului între acestea sau utilizarea unor măşti cu un grad mai ridicat de protecţie (FFP2) în zonele aglomerate", prevede documentul.

Pe acelaşi subiect

Totodată, CNSU propune menţinerea obligaţiei de organizare a programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puţin 50% din angajaţi, iar acolo unde specificul activităţii nu permite telemuncă sau muncă la domiciliu programul de lucru să se desfăşoare decalat cu începere de la orele 07.30 a.m., respectiv 10.00 a.m. sau în schimburi. Măsurile propuse în hotărârea CNSU produc efecte doar în situaţia aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administraţiei publice centrale.

Cine sunt excluşi de la obligativității purtării măștii de protecție doar tip medical sau FFP2 în toate spațiile publice închise și deschise:

Se exceptează de la măsura prevăzută la pct. 5, următoarele categorii de persoane:

a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;

b) persoanele care sunt singure în birou;

c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

e) vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare din celelalte persoane din public;

f) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » Angajaţii care ar putea fi testaţi obligatoriu de COVID săptămânal. Măsura propusă de CNSU