Ce pedeapsă riscă vietnamezii care vânau popândăi pe un câmp de lângă Timişoara. Mamiferele sunt specie protejată în România
Scene bizare au fost filmate pe un câmp de lângă Timișoara. Un grup de vietnamezi sapă în pământ ca să prindă popândăi. Adevărate delicatese în Asia, mamiferele sunt, însă, specie protejată în România și în categoria celor vulnerabile în alte ţări din Europa. După ce au aflat de meniul vietnamezilor, poliția și Garda de Mediu Timiș au demarat anchete.
De Redactia Observator la 29.03.2023, 08:04Un bărbat sapă, doi supraveghează, iar al patrulea ucide animalul. Imaginile au fost surprinse chiar de reprezentanţi ai unui ONG pentru drepturile animalelor, care documentau comunitatea popândăilor din jurul orașului.
Ana-Maria Manolea, reprezentant ONG: I-au surprins pe vietnamezi prinzând popândăi şi băgându-i în bidoane. Inițial am crezut ca e o glumă, nu l-am luat în seamă.
Insă imaginile i-au convins să anunțe imediat autoritățile.
Luci Mușuroi, Garda de Mediu Timiș: Deoarece autorul nu a fost identificat, iar popândaul e o specie de interes comunitar care necesită o protecţie strictă, Garda de Mediu va sesiza organele de cercetare penală deoarece uciderea popandaului sau capturarea acestuia este infracţiune.
Pe fir a intrat şi poliția.
Aurora Voicilă, IPJ Timiș: La nivelul IPJ Timiș a fost depusă o sesizare ce privește acte de braconaj a unor specii protejate de lege.
Delicatese în Asia, specii protejate în România
În România, popândăul este specie protejată, după ce în anii 80 era considerat un dăunător pentru agricultură. Acum, dispariția pășunilor îi pune în pericol existența. Reprezentanţii asociaţiilor pentru protecţia animalelor spun că vietnamezii care lucrează în Timişoara ar vâna pentru hrană şi fazani, iepuri sau chiar câini şi pisici.
Ana-Maria Manolea, reprezentant ONG: La o fabrică, am fost anunţaţi că se mănâncă câinii din fabrică, şi chiar anul trecut au fost suprinşi într-o hală cand jupuiau cainele.
Pedepsele pentru uciderea speciilor protejate pot fi închisoare între 3 şi 7 ani sau amendă de până la 25.000 de lei.