Cinci persoane au fost ranite in urma unui accident pe Autostrada Soarelui
Cinci persoane au fost ranite, in urma unui accident produs pe Autostrada Soarelui, joi dimineata, in zona localitatii Lehliu, dupa ce un autoturism a lovit un camion
De Redactia Observator la 02.05.2013, 12:01Reprezentantii Infotrafic au declarat ca accidentul a avut loc pe sensul Constanta- Bucuresti, la kilometrul 63, in zona localitatii Lehliu, judetul Calarasi.
Se pare ca un autoturism a intrat intr-un camion inmatriculat in Bulgaria, iar in urma impactului au fost ranite cinci persoane. Soferul si trei pasageri din masina au fost dusi la spitalul din Lehliu, in timp ce pasagerul din dreapta a fost preluat de un elicopter SMURD si transportat la Spitalul Floreasca din Capitala.
Din primele cercetari, a rezultat ca accidentul a avut loc din cauza nepastrarii distantei corespunzatoare fata de autovehiculul din fata.
Traficul rutier a fost blocat aproximativ 40 de minute, acesta fiind deviat pe DN3 Bucuresti-Calarasi-Constanta prin Lehliu.