Criminalul din Braşov care şi-a ucis soţia şi copiii s-a împărtăşit de Paşte: 'Se pregăteşte pentru un nou capitol în viaţa lui' (Video)
Florin Buliga, bărbatul din Braşov care şi-a ucis soţia şi cei doi copii, a început să regrete ce a făcut şi este pregătit pentru un nou capitol în viaţa lui.
De Redactia Observator la 11.04.2018, 16:42Florin Buliga, bărbatul din Braşov care şi-a ucis soţia şi cei doi copii, a început să regrete ce a făcut şi este pregătit pentru un nou capitol în viaţa lui.
Acesta este declaraţia pe care avocatul lui Buliga a făcut-o, astăzi, când l-a vizitat pe criminal în arest pentru a-i duce cinci cărţi pe care le-a cerut prin intermediul unor prieteni.
"Este mult mai bine din punct de vedere psihic. Reuşeşte să comunice chiar cu un preot din cadrul arestului care l-a împărtăşit acum de Paşte. Îmi spunea că s-a simţit foarte bine după ce a discutat cu el. Urmează zilele următoare să îl ducă la Penitenciarul Jilava pentru acea expertiză psihiatrică care să stabilească punctual dacă a avut sau nu discernământ", a declarat avocatul Daniel Diaconu.
Mai mult, avocatul a declarat că Buliga a visat că va ajunge la închisoare şi că în prezent se pregăteşte pentru un nou capitol în viaţa sa.
"Este împăcat cu soarta. Aşa l-am simţit. Este preocupat şi de transmiterea patrimoniului. Mă întreabă cum să procedeze. I-am spus că trebuie să vină un notar care să îl împuternicească pe un membru al familiei soţiei, să preia activitatea firmei şi chiar patrimoniul imobiliar pe care îl deţine. Este resemnat. Începe să spună punctual că regretă ceea ce a făcut. Se vede că şi-a revenit. Nu mai este sub efectul unor substanţe interzise. Se pregăteşte pentru un nou capitol în viaţă, capitol pe care spunea destul de clar că l-a visat, acela al unei pedepse cu închisoarea", a mai explicat avocatul.
Triplul asasinat care a şocat întreaga ţară s-a produs pe 27 martie. Florin Buliga i-a şocat pe poliţiştii din Braşov atunci când a intrat plin de sânge în sediul Poliţiei.
Apoi, criminalul a povestit cum şi-a ucis întreaga familie.
Bărbatul a aşteptat ca soţia sa, 42 de ani, şi cei doi copii, o fată de 18 ani şi un băiat de 13 ani, să adoarmă, apoi i-a înjunghiat în somn.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și