Antena LIVE

Curs valutar

Criza gunoaielor din Sectorul 1. Romprest: Mobilizăm toată flota pentru a colecta deșeurile. Primăria a plătit datoriile către sortator

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat că primăria a plătit direct sortatorii de deșeuri, astfel încât Romprest a început să ridice guoiul. Romprest, care spune că și-a mobilizat toată flota pentru a strânge deșeurile, are termen de 24 de ore să reia prestarea serviciului de salubrizare, în caz contrar contractul va fi reziliat.

De la 16.06.2021, 12:30
WhatsApp
Gunoaiele sunt încă neridicate pe multe dintre străzile din Sectorul 1

Primăria a notificat Compania Romprest Service S.A. să reia, în 24 de ore, prestarea serviciului public de salubrizare, în caz contrar, după expirarea termenului, contractul cu această societate va fi reziliat de drept.

Aseară, Romprest a anunţat printr-un comunicat că reprezentanţii companiei au fost informaţi privind reluarea prestaţiei de către operatorul de sortare agreat Rom Waste Solutions SA, astfel că va putea preda la staţie deşeurile care în prezent blochează autospecialele şi echipamentele alocate serviciului, urmând a reveni la regim normal de colectare a deşeurilor pe raza administrativă a Sectorului 1. „Având în vedere că în seara zilei de 15.06.2021 am fost informaţi privind reluarea prestaţiei de către operatorul de sortare agreat Rom Waste Solutions SA, Romprest va putea preda la staţie deşeurile care în prezent blochează autospecialele şi echipamentele alocate serviciului, urmând a reveni la regim normal de colectare a deşeurilor pe raza administrativă a Sectorului 1. Romprest va mobiliza toată flota operaţională pentru a colecta deşeurile adunate în depozite necontrolate. Adresăm un apel la înţelegere şi colaborare către populaţie şi către Poliţia Locală pentru a sprijini operatorul în demersul sau de a asigură serviciul în regim de normalitate în aria delegată”, a anunţat marţi seară compania Romprest.

Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand a transmis miercuri dimineaţă, într-o postare pe Facebook, că sortatorii de deşeuri au fost plătiţi direct de primărie şi că gunoiul a început din nou să fie ridicat. Ea a acuzat din nou Romprest că nu a plătit sortatorii. „Sortatorii şi-au închis porţile şi operatorul a lăsat gunoiul (lucru interzis de lege şi de contractul de delegare) pe străzi. Primăria a găsit o soluţie să plătească direct spre sortatori datoriile operatorului. Dar ce credeţi? Compania Romprest Service S.A. s-a împotrivit vehement. Şi au urmat multe zile de muncă pentru aparatul primăriei să găsească soluţii. Şi am găsit. Tot astăzi, Primăria Sectorului 1 a notificat Compania Romprest Service S.A. să reia, în 24 de ore, prestarea serviciului public de salubrizare, în caz contrar, după expirarea termenului, contractul cu această societate va fi reziliat de drept”, afirmă Clotilde Armand.

Primăria Sectorului 1 amenință cu rezilierea contractului cu Romprest

Pe acelaşi subiect

„Primăria Sectorului 1 a reușit să deschidă în această dimineață porțile sortatorilor și să-i plătească direct, în ciuda piedicilor puse de Compania Romprest Service SA, iar gunoiul a început să fie ridicat. În doar 3 ore de la deschidere Romprest a depozitat peste 260 tone de gunoi, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Tot în această dimineață, Primăria Sectorului 1 a notificat Romprest Service să reia, în 24 de ore, prestarea serviciului public de salubrizare, în caz contrar, după expirarea termenului, contractul cu această societate va fi reziliat de drept.

"Operatorul de salubritate nu și-a plătit sortatorii. Sortatorii și-au închis porțile și operatorul a lăsat gunoiul (lucru interzis de lege și de contractul de delegare) pe străzi. Primăria a găsit o soluție să plătească direct spre sortatori datoriile operatorului. Dar ce credeți? Compania Romprest Service SA s-a împotrivit vehement. Și a urmat multe zile de muncă pentru aparatul primăriei să găsească soluții. Și am găsit," a afirmat Clotilde Armand.

Cetățenii nemulțumiți de serviciile Romprest Service sunt rugați să sune și să reclame neridicarea depozitelor de deșeuri la Poliția Locală Sector 1, la numărul de telefon 021/9540, apelabil 24 h din 24, sau să facă sesizări online, însoțite de fotografii, la adresa contact@politialocalasector1.ro sau la rubrica "Petiții" de pe site-ul acestei instituții- http://www.politialocalasector1.ro/informa.../petitii-online.

Am achitat 168 de milioane de lei, în 10 luni

Menționăm că Primăria Sectorului 1 a achitat, în perioada iulie 2020- mai 2021, către Romprest Service suma de 168 de milioane de lei, reprezentând, printre altele, și contravaloarea serviciilor prestate de către cei trei operatori de servicii de sortare/ tratate (Rom Waste Solutions SA, Iridex Group Import- Export și 3 R Green SRL), precum și contravaloarea serviciilor desfășurate în mod direct de către Romprest Service.

Practic, Primăria Sectorului 1 a validat și a achitat în mod constant, toate serviciile de sortare/ tratare a deșeurilor municipale, facturate indirect de către prestatorii de servicii de sortare și în mod direct de către operatorul delegat Romprest Service, onorându-și astfel obligațiile contractuale pe acest segment de servicii prestate, asigurând continuitatea serviciilor publice de gestionare a deșeurilor municipale.

Așadar, suma aferentă facturilor emise de către Rom Waste Solutions SA, Iridex Group Import- Export și 3 R Green SRL a fost achitată, însă din culpa și atitudinea neloială a Romprest Service, acestea nu au fost plătite mai departe către operatori, periclitând mai departe continuitatea serviciului de salubrizare și, în consecință, sănătatea populației rezidente sau care desfășoară activități pe raza Sectorului 1.

Demersurile primăriei

Prin adresa nr. 28031/ 28 mai 2021, Primăria Sectorului 1 a pus în vedere Romprest Service că are obligația de a achita sumele restante datorate prestatorilor de servicii de sortare/ tratare a deșeurilor municipale, provenind de pe raza Sectorului 1, în condițiile Primăria Sectorului 1 a achitat aceste sume către operatorul delegat.

De asemenea, Primăria Sectorului 1 a propus încheierea unui contract de cesiune de creanțe, între Romprest Service, administrația locală a Sectorului 1 și fiecare prestator de servicii de sortare/ tratare aflat sub contract cu Romprest Service, pentru ca serviciile acestora să fie plătite direct de către Primăria Sectorului 1, începând cu data de 14 iunie 2021. Precizăm că firmele Rom Waste Solutions SA, Iridex Group Import- Export și 3 R Green SRL și-au exprimat fiecare în scris intenția de a semna acest contract de cesiune de creanțe cu Romprest Service și Primăria Sectorului 1.

Sănătatea populației este pusă sub pericol

Propunerea noastră a rămas fără răspuns din partea Romprest Service, consecința fiind aceea că serviciul de salubrizare este grav afectat, sănătatea populației fiind pusă în pericol din cauza deșeurilor rămase necolectate de operatorul de salubritate.

Această încălcare a obligațiilor de colectare a deșeurilor municipale în regim de continuitate s-a realizat și în lunile noiembrie- decembrie 2020, când Romprest Service a dispus contrar prevederilor contractuale să suspende colectarea deșeurilor municipale.

Conform prevederilor contractuale, nerespectarea obligațiilor asumate de Romprest, în mod culpabil și repetat, dă dreptul Primăriei Sectorului 1 de a considera contractul de drept reziliat și de a pretinde plata de daune interese”, a anunțat Primăria Sectorului 1 pe Facebook.

Cornel Preda

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”. ...

romprest clotilde armand sectorul 1 primaria sectorului 1
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025