Cum funcţiona "fabrica de steroizi" din Bacău. Comandau substanţe din China, apoi vindeau produsele în săli de fitness ori prin curier
Continuă ancheta în dosarul care vizează primul laborator de substaţe anabolizante din România, descoperit de DIICOT. În ultimele 24 de ore, au fost reţinute 11 persoane, majoritatea cetăţeni moldoveni. Vorbim despre persoane care au ajutat la vânzarea substanţelor şi care au pus bazele grupului infracţional.
De Clara Mihociu la 30.03.2023, 14:11Primul laborator de substanţe anabolizante din România a fost descoperit, cu o zi în urmă, după o acţiune desfăşurată de DIICOT şi brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate. Au fost zeci de percheziții domiciliare în România și Republica Moldova, la o grupare care se ocupa şi cu vânzarea acestora.
Ce pedeapsă riscă persoanele implicate
"Cei cercetaţi în acest caz riscă de la 1 până la 5 ani de închisoare. Vorbim despre mai multe acuzaţii. O parte dintre cei 11 care au fost reţinuţi în cursul nopţii trecute sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat care realiza şi comercializa produse anabolizante. În acelaşi timp, vorbim şi despre mai multe persoane, printre care antrenori de fitness din mai multe locuri din ţară, acuzaţi de faptul că ar fi cumpărat aceste produse, pe care le vindeau apoi clienţilor acelor săli de fitness pe care le frecventau", spune Clara Mihociu, reporter Observator.
"Sunt anchetate în dosar şi persoane care pur şi simplu practicau sporturi în săli de fitness şi decideau să folosească astfel de substanţe din dorinţa de a-şi creşte mai rapid masa musculară şi rezistenţa la efort. Vorbim, în principal, despre trei persoane, cetăţeni din Republica Moldova, care ar fi constituit acest grup infracţional organizat şi ar fi deschis fabrica clandestină de astfel de substaţe - steroizi - la Bacău. Substanţele pe care le foloseau - cinci la număr, descoperite de anchetatori - ar fi fost comandate din China. Apoi, alte persoane de aici, din ţară, s-au alăturat grupului, cumpărau aceste produse şi le vindeau mai departe, nu doar în România, ci şi peste hotare. Le-ar fi trimis în mai multe state din Uniunea Europeană, prin curier", adaugă Clara Mihociu, reporter Observator.
Acum, urmează să fie aduşi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Rămâne de văzut cu exactitate câte dintre aceste persoane vor primi această măsură, iar ancheta continuă.