Antena LIVE
Video

Cum va arăta cea mai scumpă autostradă din istoria României. Va traversa Carpații și ar trebui să fie gata în 2027

În ţara în care autostrăzile doar se anunţă, nu se şi termină, avem încă o promisiune. Peste cinci ani am putea scăpa de infernul de pe Valea Oltului şi am putea avea o autostradă care va traversa Carpaţii. Azi a fost semnat contractul pentru segmentul cheie al autostrăzii Sibiu-Pitești, cel mai scump din ultimii 30 de ani în România. Specialiştii în infrastructură spun însă că termenul de cinci ani este complet nerealist. 

De la 01.08.2022, 20:06

O semnătură de 6 miliarde de lei. Cea mai scumpă din istoria Companiei de Autostrăzi. În contract scrie că peste cinci ani vom merge pe Valea Oltului cu 130 de km/h.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: Sper că traversarea Carpaţilor cu autostradă, prima, să nu fie un vis foarte foarte îndepărtat. 

Cornetu – Tigveni era ultimul tronson fără constructor desemnat. Are o lungime de 37,4 km şi ocoleşte Râmnicu Vâlcea. Va avea un tunel lung de 1.700 de metri, cu două galerii independente, fiecare cu două benzi de circulaţie şi o lăţime de 8,5 metri. De-a lungul traseului vor fi 95 de poduri și pasaje şi două noduri rutiere. La Călinești va fi realizat și un ecoduct de 220 de metri pentru a permite trecerea animalelor sălbatice pe deasupra autostrăzii.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: Odată cu semnarea acestui contract pe lotul 3 Sibiu-Piteşti, toate cele 5 secţiuni ale autostrăzii Sibiu-Piteşti au desemnat câştigători. Una dintre ele, secţiunea 1: de la Sibiu la Boiţa, ne aşteptăm la ca la finalul acestui an să poată fi dată în circulaţie. 

Pe acelaşi subiect

Sibiu – Boița are 14,15 km și are ca termen contractual anul viitor. Secțiunea 2, Boița – Cornetu va avea 31,33 km, este în faza de proiectare şi ar trebui să fie gata în 2027. Tot peste cinci ani ar trebui să fie tăiată panglica atât la tronsonul semnat astăzi, Cornetul - Tigveni, cât şi la Secțiunea 4, Tigveni – Curtea de Argeș, de 9,86 km. Cu doi ani mai devreme ar trebui finalizată secţiunea Curtea de Argeș – Pitești, în lungime de 30,35 km.

Peste cinci ani ar trebui să fie gata întreaga autostradă care va traversa Carpaţii. Un termen nerealist, cred specialiştii în infrastructură.

Ionuţ Ciurea, Pro Infrastructură: Dacă o să fie dat în folosinţă în şapte ani, eu mă îmbăt, dau petrecere şi îl invit şi pe Cuc, şi pe Grindeanu. Termenul ăsta, de obicei, este extins. Pentru că vreme, pentru că blocaje birocratice nerezolvate la timp, pentru că probleme tehnice în teren, cu modificare de soluţii faţă de studiul de fezabilitate şi faţă de ofertare.

Specialiştii în infrastructură îi reproşează statului că proiectul a fost pregătit prost, iar studiile de fezabilitate sunt insuficiente.

Ionuţ Ciurea, Pro Infrastructură: Trebuie să fii uşor idiot să crezi că tu nu o sa ai nicio problemă tehnică, când tu ai pregătit studiul de fezabilitate fără foraje geotehnice insuficiente şi pe alocuri inexistente.

Lotul 3 va fi construit de italienii de la Webuilt şi compania Tancrad din Galaţi. Italienii de la WeBuild construiesc și secțiunea 5. De loturile 1 și 4 se ocupă austriecii de la Porr, în vreme ce secțiunea 2 a fost câștigată de turcii de la Mapa.

Ți-a plăcut acest articol?

autostrada valea oltului
Întrebarea zilei
Credeţi că lucraţi sub calificarea dumneavoastră la locul de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Emailul pe care trebuie să îl ștergi neapărat dacă l-ai primit. Utilizatorii...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Băutura care are un gust mai bun decât cafeaua. Te trezește instant, dar are la...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Ce BILEȚEL a lăsat un maturător din Vaslui, în parbrizul mașinii, unui șofer...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Ce mâncăm după Paște. De ce să ne ferim de ciorbă, preferata românilor
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Eliminare dureroasă pentru echipa galbenă! Chef Sautner a pierdut un concurent...
A1
Publicat 07.05.2024
Horoscopul zilei de 8 mai 2024. Gemenii descoperă dragostea adevărată. Află ce...
CaTine
Publicat 07.05.2024
Când poți spăla haine după Sărbătorile Pascale. În Săptămâna Luminată...
spynews.ro
Publicat 07.05.2024
„A venit iepurașul!” » Arpad Paszkany, cadou de peste 100.000 de euro pentru...
GSP
Publicat 05.05.2024
Descoperire uimitoare la bordul unei epave vechi de 1.700 de ani. „O delicatesă...
Click.ro
Publicat 07.05.2024
Locul în care timpul e cu 9% mai lent pentru oameni. Ce fenomen ciudat are loc
Useit
Publicat 07.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Tyla a purtat o rochie din nisip adevărat pe covorul roșu de la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 07.05.2024
Indiene cu frișcă și glazură de ciocolată. Rețetă de cofetărie
Hello taste
Publicat 07.05.2024
Comportamente sexuale la copiii mici: ce este și ce nu este normal
Deparinti
Publicat 07.05.2024
Paradox sau normalitate: De ce a ajuns motorina să fie mai ieftină ca benzina....
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de cuișoare. Cum îți poate completa...
Medicool
Publicat 07.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024