Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Iranul a tăiat internetul. Trump: Regimul s-ar putea prăbuși, dacă trag în protestatari îi vom lovi puternic

Regimul iranian a tăiat internetul în țară pentru a controla valul de proteste. Oamenii cer înlăturarea regimului islamic, iar mișcarea pare să capete amploare. Președintele Donald Trump a declarat joi, la Fox News, că regimul s-ar putea prăbuși. El a adăugat că SUA sunt pregătite să sprijine protestatarii și că i-a avertizat pe oficialii de la Teheran că americanii vor riposta dur dacă va fi deschis focul asupra civililor neînarmați.

de Redactia Observator

la 09.01.2026 , 21:54

Președintele Donald Trump a declarat joi, într-un interviu pentru Sean Hannity de la Fox News, că SUA sunt pregătite să acționeze în sprijinul protestelor din Iran și că i-a avertizat pe oficialii de la Teheran.

Trump: Regimul iranian s-ar putea prăbuși

"Sunt atât de mulți oameni care protestează. Nimeni nu a mai văzut vreodată așa ceva ce se întâmplă acum, dar am avertizat Iranul că, dacă încep să tragă în ei, acești oameni sunt complet neînarmați și își iubesc țara", a declarat Trump.

Articolul continuă după reclamă

"Vor să se întâmple ceva. Uitați-vă la țara lor. S-au întors cu 150 de ani în urmă. Dar i-am avertizat că, dacă le fac ceva rău acestor oameni, îi vom lovi foarte tare. Am spus-o foarte tare și foarte clar, asta vom face", a spus Trump.

Trump a părut că sugerează că liderul suprem al Iranului ar încerca să fugă din țară. Nu este clar dacă Trump se bazează pe informații ale serviciilor secrete americane. Khamenei nu a părăsit Iranul din 1989.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Protestele din ultimele săptămâni din Iran au început pe 28 decembrie, din cauza nemulțumirilor generale legate de costul vieții, dar s-au extins treptat. Deși încă nu se compară ca amploare cu protestele declanșate la sfârșitul anului 2022, când o tânără arestată pentru încălcarea codului vestimentar strict a murit în arestul poliției, ele rămân semnificative, explică AFP şi Reuters. 

Protestele reprezintă o ameninţare pentru liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, în vârstă de 86 de ani, aflat la putere din 1989, într-un moment în care țara pare slăbită după războiul cu Israelul din iunie 2025 și după ce ONU a reluat sancțiunile legate de programul nuclear al Iranului, în septembrie.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Iran, deconectat de la internet pentru a izola protestatarii

Joi după-amiază, ţara a fost deconectată de la internet, după ce șefii serviciilor de securitate au anunțat că vor lua măsuri dure împotriva protestatarilor. Cu toate acestea, amenințările nu i-au oprit pe manifestanți, relatează The New York Times.

Potrivit unor martori contactați telefonic, joi seara s-au format mulțimi mari în cartiere din Teheran și din alte orașe precum Mashhad, Bushehr, Shiraz și Isfahan. Protestatarii provin din toate categoriile: bărbați, femei, tineri și bătrâni, sugerând o răspândire socială largă. 

Un locuitor din Teheran a relatat pentru NYT că mulțimile scandau "Moarte lui Khamenei" și "Libertate, libertate". În cartierul Shahrak Gharb, considerat unul dintre cele mai înstărite din Teheran, aceste scandări se auzeau de la câteva străzi distanță.

În toată țara au fost incendiate clădiri guvernamentale

Potrivit unor filmări realizate joi noapte, în toată țara au fost incendiate clădiri guvernamentale, inclusiv în Teheran. Deși protestele au fost pașnice la început, ulterior au degenerat în violențe: manifestanții au incendiat mașini, clădiri și alte obiecte stradale. Un videoclip verificat de The New York Times arată proteste masive în Piața Kaj din Teheran. În Karaj, o suburbie a capitalei, au fost filmaţi protestatari fugind după ce s-au auzit focuri de armă, deși nu este clar dacă forțele de securitate au tras.

Autoritățile iraniene nu au comentat oficial tăierea internetului, dar guvernul a mai apelat la astfel de măsuri în trecut, inclusiv în timpul războiului de 12 zile cu Israelul din iunie anul trecut.  "Guvernul iranian folosește întreruperea internetului ca instrument de represiune", a declarat Omid Memarian, expert în drepturile omului, explicând că astfel protestatarii sunt izolaţi şi se limitează comunicarea cu exteriorul.

Protestele recente au fost organizate de mai multe grupuri de opoziție, printre care grupări kurde și Consiliul de Coordonare al Partidelor Azere, dar și Reza Pahlavi, fiul fostului șah. Acesta a transmis un mesaj video, îndemnând oamenii să iasă în stradă joi, la ora 20:00. Activiști pro-democrație, printre care laureata Premiului Nobel pentru Pace, Narges Mohammadi, aflată în detenție, au semnat o declarație în care afirmă că "apelul la democrație nu mai poate fi suprimat".

Un locuitor din Bushehr a declarat că mulțimea era atât de mare, încât forțele de securitate s-au retras. În Isfahan, șoferii claxonau în semn de solidaritate, iar oamenii de la balcoane fluierau. În Sadeghiyeh, un cartier de clasă mijlocie din Teheran, forțele de ordine au tras focuri de avertisment și gaze lacrimogene, dar nu au reușit să împrăștie mulțimea. Unii protestatari scandau "Trăiască șahul", făcând referire la regele alungat în 1979 când a căzut monarhia. 

Oficialii iranieni susţin că Israelul este în spatele protestelor

Oficialii iranieni dau vina pe "regimul sionist", adică susţin că Israelul este în spatele protestelor și că "puzzle-ul destabilizării a fost activat, dar poporul iranian nu va permite finalizarea acestuia". Un înalt oficial guvernamental a declarat pentru NYT că autoritățile sunt copleșite și că este posibil ca Gărzile Revoluționare să preia controlul asupra situației.

Amnesty International a anunțat că cel puțin 28 de protestatari au fost uciși în ultimele zile, inclusiv copii. Alte grupuri de monitorizare a drepturilor omului au indicat un bilanţ peste 40 de morți. Proprietarii de afaceri din bazarurile din Teheran, Tabriz, Isfahan, Mashhad și Kerman și-au închis magazinele, în semn de protest față de criza economică și deprecierea monedei naționale. Dacă aceasta grevă continuă, poate paraliza economia țării, concluzionează NYT. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la gaze?
Observator » Ştiri externe » Iranul a tăiat internetul. Trump: Regimul s-ar putea prăbuși, dacă trag în protestatari îi vom lovi puternic