Cupa Veteranilor la schi, pe Semenic. Aproape 100 de seniori şi-au demonstrat măiestria în lupta pentru marele premiu
În acest sfârşit de săptămână s-a desfăşurat, pe Muntele Semenic, Cupa Veteranilor la schi. Cea mai longevivă competiţie din Banatul Montan a ajuns deja la a 50-a ediţie şi a reuşit să strângă şi anul acesta zeci de schiori seniori. În acelaşi timp, un segment de drum din staţiunea Semenic a devenit impracticabil din cauza numărului mare de participanţi veniţi cu maşinile personale.
De Redactia Observator la 05.03.2023, 11:19Primele competiţii ale veteranilor pe Semenic au fost în anii 60. De atunci, seniorii se adună mereu la început de martie să-şi demonstreze măiestria pe schiuri. Anul acesta, Cupa Veteranilor a strâns 100 de participanţi. Echipaţi corespunzător şi cu gândul la distracţie, concurenţii au ignorat vremea capricioasă de pe munte şi s-au aliniat la start.
"Într-o zi cu ceaţă, pe Semenic să vezi atât de mulţi veterani care se bucură indiferent de vârstă, de sportul acesta alb minunat, este emoţionant. Particip de ani de zile la Cupa Veteranilor, mă bucur să mă întâlnesc cu oameni dragi.''
Regulile Cupei Veteranilor sunt simple
Regulile concursului spun că pot participa cei care au împlinit 35 de ani. Sunt însă mulţi care practic au crescut pe munte aşa că înscrierea la competiţie a venit firesc.
- Două pârtii din Poiana Braşov au fost închise la doar o lună de la deschidere. "Zăpada ortopedică" a provocat...
- În stațiunile din Maramureș "ninge" cu oferte. Administratorii pârtiilor speră să se poată schia până în...
- La munte sau la mare? Cu ce au ieşit mai câştigaţi turiştii care au ales să se relaxeze în weekend pe pârtii...
"Dar, de mică vin la Cupa Veteranilor, tatăl meu era pe Semenic mereu şi veneam cu el la Cupa Veteranilor în calitate de invitată ca să îi văd pe veterani şi când am împlinit 35 de ani am inceput sa particip si eu.''
Pentru a obţine "Cupa Mamă", trofeul Cupei Veteranilor, concurenţii au trecut prin trei etape. Au fost probe de slalom, schi fond, dar şi doage. Trofeul competiției a ajuns, în acest an, la Cornelius Rusitschka.
Corneliu Rusitschka, câștigător Cupa Veteranilor: Sunt încântat. E o mare bucurie şi este un festival al celor care iubesc muntele şi sportul. Deci practic de 60 de ani schiez.
N-a mai fost distracţie când oamenii au început să plece spre case. Numărul mare de maşini a topit zăpada, aşa că multe dintre ele au rămas împotmolite în noroi. Şoferii au avut nevoie de ajutorul jandarmilor ca să iasă de acolo.