Dani Mocanu a vorbit cu proprietarii maşinilor lovite de "tancul" său: "A evitat un copilaş care îmi făcea poze"
Un blindat folosit la un videoclip de cântăreţul Dani Mocanu a lovit, miercuri, două autoturisme parcate, în Râmnicu Vâlcea. Vehiculul adaptat pentru a putea circula în trafic era condus de proprietarul acestuia, un român cu permis obţinut în Marea Britanie.
De Redactia Observator la 14.04.2022, 14:03- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
În blindat era şi cântăreţul de manele, care spune că s-a înţeles deja cu proprietarii maşinilor lovite şi a anunţat o conferinţă de presă pentru joi.
Accidentul a avut loc pe Splaiul Independenţei din municipiul Râmnicu Vâlcea. Pe imaginile surprinse de trecători se observă cum blindatul loveşte două maşini parcate. Este vorba despre un autovehicul istoric, folosit de armata britanică, recondiţionat pentru a putea circula pe drumuri publice. Tocmai era folosit de cântăreţul Dani Mocanu, care filma un videoclip.
Dani Mocanu: "Pur şi simplu eu eram deasupra tancului, iar la volan se afla proprietarul tancului. Omul, din câte am văzut eu, de acolo de sus, a evitat un copilaş care îmi făcea poze mie. Văzându-mă în trafic cu un tanc, să-l vezi pe Dani Mocanu cu un tanc prin Râmnicu Vâlcea, nu vezi în fiecare zi."
Dani Mocanu a vorbit cu proprietarii maşinilor lovite
Cântăreţul spune că a anunţat personal accidentul la poliţie. Șoferul va fi sancţionat cu amendă între 580-725 de lei, a precizat IPJ Vâlcea.
Dani Mocanu: "Am vorbit cu proprietarii maşinilor, s-a rezolvat. A fost o înţelegere la faţa locului."
Nu este primul videoclip care îi aduce probleme lui Dani Mocanu. În 2020, acesta s-a ales cu doar penal după ce a folosit un leu subnutrit şi cu răni vizibile la fimări.