De ce boală suferea Mioara Roman. Peste două luni, fosta soţie a lui Petre Roman ar fi împlinit 84 de ani
Mioara Roman s-a stins din viaţă, azi-noapte, la azilul din Snagov, acolo unde era internată de mai mult timp. Fosta soţie a lui Petre Roman a suferea de Parkinson şi o tulburare neuro-cognitivă, iar în urmă cu câteva luni suferise chiar şi o operaţie. Mereu cu zâmbetul pe buze şi apariţii impecabile, Mioara Roman a fost considerată mereu un model de eleganţă şi discreţie, iar fostul premier a avut numai cuvinte de laudă la adresa ei chiar şi după ce mariajul lor s-a încheiat.
De Anaida Glujdea la 23.02.2024, 14:11Anaida Glujdea, reporter Observator: Mioara Roman s-a stins din viață în azilul în care locuia, de lângă București, cu mai puțin de 2 luni înainte de ziua sa. Pe 19 aprilie, aceasta ar fi împlinit 84 de ani.
De ce boală suferea Mioara Roman
Mioara Roman trăia de câteva luni în căminul de bătrâni din Snagov. Surse Observator spun că aceasta a suferit un stop cardio-respirator, azi-noapte, în jurul orei 1 şi din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a o readuce la viaţă.
Anaida Glujdea, reporter Observator: Fosta soție a lui Petre Roman suferea de mai multe afecțiuni. În luna octombrie a anului trecut a fost operată și părea că se recuperează . Oana Roman a postat, în preajma sărbătorilor de iarnă, o imagine emoționantă cu mama sa, la care a ținut să menționeze că starea de sănătate a acesteia este din ce în ce mai bună.
Jurnalist de radio, traducătoare și profesoară de limbă şi civilizaţie arabă, fosta soţie a lui Petre Roman şi-a petrecut ultimii ani prin spitale şi centre de recuperare. Mioara Roman suferea de o formă gravă de Parkinson, dar şi de o degenerare neurocognitivă. Pentru a-i oferi în permanenţă îngrijirea de care are nevoie, Oana Roman a decis să îşi ducă mama la azil, însă o vizita des împreună cu fiica ei.
Anaida Glujdea, reporter Observator: Oana Roman este plecata din tara, într-o vacanță în Egipt, cu fiica ei. Și-au dorit să sărbătorească împreună cea de-a 10 a aniversare a copilei, a cărei zi de naștere a fost alaltăieri. Cel mai probabil, ele se vor întoarce în decursul zilei de astăzi în țară.
Mioara şi Petre Roman au avut un mariaj ce a durat mai bine de trei decenii şi au o fiică împreună. În 2007, cei doi au pus punct căsniciei, iar fostul premier s-a recăsătorit. Chiar şi după divorţ, politicianul a avut doar cuvinte de laudă pentru Mioara Roman.