Antena LIVE
Video

Din 9 supermarketuri, închise la Iaşi după controalele ANPC, 8 s-au redeschis. Ce au găsit inspectorii după o săptămână

Continuă controalele ANPC în marile magazine din Iaşi, închise săptămâna trecută. După ce au descoperit o mizerie de nedescris în lăzile frigorifice, dar şi mai multe fructe şi legume stricate, inspectorii s-au întors în control.

De la 23.08.2022, 17:40

"Opt din cele nouă supermarketuri care au fost închise la sfârşitul săptămânii trecute din cauza neregulilor găsite de inspectorii de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului au fost redeschise astăzi, după ce au fost verificate din nou. Supermarketurile au făcut solicitare pentru a fi redeschise, dar nu s-a făcut acest lucru până când autorităţile nu au venit la faţa locului, să vadă că toate problemele au fost rezolvate", spune Clara Mihociu, reporter Observator.

Un supermarket din Iaşi, închis cel puţin 6 luni

"După verificările de astăzi, nu mai existau probleme. Au fost igienizate toate zonele cu nereguli şi s-au semnat contracte de mentenanţă cu firme specializate care, de acum înainte, vor curăţa o dată pe săptămână lăzile frigorifice care au fost găsite foarte murdare, zilele trecute. În continuare, rămâne închis pentru cel puţin şase luni supermarketul de lângă spitalul de copii şi cel de neurochirurgie, unde în decurs de câteva zile, săptămâna trecută, s-au făcut două controale şi de fiecare deată s-au găsit probleme care ţineau în special de igiena necorespunzătoare acolo unde erau ţinute lactatele şi produsele din carne", adaugă Clara Mihociu, reporter Observator.

S-au făcut 15 controale săptămâna trecută doar în municipiul Iaşi. S-au dat şi amenzi, în valoare de 220.000 de lei. Controalele vor continua şi în zilele următoare.

Ți-a plăcut acest articol?

magazin inchis controale anpc magazine mancare stricata iasi
Întrebarea zilei
Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare,...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Ce nou lanţ de supermarketuri intră în România! Angajări MASIVE în mai multe...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Rutina zilnică a lui Elon Musk. Ce face miliardarul după ce își începe...
Useit
Publicat 06.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Ce a făcut avocatul din Iași acuzat că și-a aruncat iubita de la etajul 6, în...
libertatea.ro
Publicat 06.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024