Dispozitiv artizanal descoperit în dulapul unei clădiri dezafectate din centrul Oradei. A fost pericol de explozie
Pericol de explozie în zona Cetăţii medievale din Oradea, după ce un dispozitiv artizanal a fost descoperit în dulapul unei clădiri dezafectate. Mai multe familii ce se aflau în casele din vecinătate au fost evacuate din locuinţe, iar trecerea prin zonă a fost resticţionată timp de aproape două ore.
De Georgiana Botez la 13.06.2023, 08:25Alarma a fost dată de un reprezentant al unei firme de construcţii, care se afla în inspecţie în clădirea dezafectată. Bomba a fost găsită într-un dulap, iar imediat acesta a sunat la 112. În câteva minute, mai mulţi pirotehnişti şi un echipaj de la Serviciul Pirotehnic al SRI au început analizarea dispozitivului.
Pericol de explozie în centrul Oradei
Localnicii aflaţi în apropiere au fost evacuaţi din locuinţe şi nu li s-a permis trecerea timp de mai bine de două ore. Aceştia nu îşi explică cum un astfel de dispozitiv a fost găsit în apropierea caselor lor.
Localnică: Da, nu mă lasă să trec, deşi soţul e bolnav, gradul I şi nu vrea să mă lase să trec. Zic că nu ştiu ce bombă.
- ANIMAŢIE. De ce se apucase un român de 37 de ani să facă o bombă în casa sa din Italia. Tânărul, desfigurat...
- Românul mutilat în Italia de bomba care i-a explodat în mâini va rămâne și fără un ochi. Ion este în stare...
- Român mutilat în mansarda casei din Italia. A rămas fără mâini, după ce bomba pe care o construia a explodat
Bărbat: Păi eu aici m-am născut la casa asta. Aici am crescut. Nu s-a întâmplat nimic niciodată. Cum să nu îmi fie frică?
Bărbat: Eu caut o stradă aici şi acum văd că toate străzile sunt închise.
Strada pe care se află clădirea în care a fost descoperită bomba e în apropiere de cetatea medievala din oraş, iar imobilul a fost în trecut un depozit de muniţie al artileriei.
Bărbat: Păi dacă e explozibil e periculos, da. Dar interesant, de 70 de ani, acum s-a găsit?
Din fericire, după cercetările efectuate, poliţiştii au ajuns la concluzia că dispozitivul nu conţinea explozibil sau alte elemente folosite la asamblarea dispozitivelor explozibile.