Dosar penal, după ce un copil de 7 ani a fost grav rănit în sediul Primăriei Capitalei, sub privirile îngrozite ale tatălui
Poliţia Capitalei a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă după incidentul teribil de ieri după-amiază, din sediul Primăriei Capitalei. Un copil de şapte ani a ajuns în stare gravă, la spital, după ce o coloană de piatră, aflată în holul principal al clădirii s-a prăbuşit peste el. Băiatul era cu tatăl lui, care aştepta la coadă, în instituţie. O clipă de neatenţie a părintelui a fost suficientă pentru ca băiatul să se urce pe piedestal. Coloana s-a desprins şi l-a lovit puternic în zona capului.
De Bianca Iacob la 23.08.2022, 14:30În timp ce tatăl său aştepta la coadă, copilul de şase ani ocheşte coloana de piatră şi se îndreaptă către ea. Se urcă apoi pe piedestalul pe care era ridicată opera de artă şi trage de ea. După câteva secunde, coloana se desprinde din fierul în care era ancorată şi se prăvăleşte peste el, chiar sub ochii îngroziţi ai părintelui. Disperat, tatăl dă la o parte piatra de pe capul băiatului, îşi ia copilul în braţe şi fuge cu el din primărie. Din faţa clădirii, copilul a fost luat, conştient, cu o ambulanţă şi transportat de urgenţă la spital.
Copilul a fost internat la Terapie Intensivă în stare gravă
Copilul a ajuns la spitalul Grigore Alexandrescu, în jurul orei 14 şi a fost preluat de către o echipă de medici, starea acestuia fiind una generală gravă. După ce a făcut analizele necesare, acesta a fost internat la Terapie Intensivă sub monitorizare permanentă.
Două anchete sunt acum în desfăşurare, după ce copilul de şapte ani s-a urcat pe o coloană decorativă din holul primăriei, coloana de pe care a şi căzut. Primăria face ancheta administrativă, în paralel cu cercetările poliţiei. Anchetele urmează să stabilească şi dacă opera de artă era ancorată corespunzător.