Exerciţiile "Poseidon 2023". Peste 1.000 de militari NATO, nave de război, drone şi elicopere Puma, angrenate în Portul Constanţa
Marea Neagră se transformă în teatru de război. Forţe şi mijloace din nouă state membre NATO, printre care şi România, încep de astăzi ample manevre militare. Peste o mie de militari, 10 nave de război, elicoptere Puma, detașamente de scafandri specializți în distrugerea minelor marine, dar și drone subacvatice americane sunt angrenate în Portul Constanța, acolo unde demareaza Poseidon 2023, unul dintre cele mai complexe exerciții multinaționale de nivel tactic.
De Redactia Observator la 17.07.2023, 08:45Minele marine sunt ucigaşii tăcuţi ai mărilor. Sunt încărcături explozive uriaşe, amplasate sub apă, care detonează la cea mai mică atingere. Deflagraţia este devastatoare pentru orice navă, militară sau civilă. În cadrul exercițiului "Poseidon 2023" scafandri români își vor putea testa capacitătile de reacție în cazul în care au de-a face cu o mină marină descoperită în largul mării.
Comandor Nicu Chirea, locțiitorul comandantului Flotei: Au fost descoperite foarte multe mine plecate din barajale de mine instalate in zona operatiei speciale, mine care au fost distruse.
"Poseidon 2023" a debutat official în Portul Constanța şi timp de o săptămână se vor pune în aplicare tactici de luptă în mediu maritim, terestru și aerian.
Comandor Nicu Chirea, locțiitorul comandantului Flotei: Vom desfăşura acest exerciţiu de lupta contra minelor pe 2 secvenţe tactice/ o secvenţă dedicată navelor specializate în lupta contra minelor şi o secvenţă dedicată scafandrilor specialişti în această luptă
Manevrele militare care încep astăzi adună laolaltă în acelaşi teatru de luptă, militari din mai multe țări. Românii se vor antrena cot la cot cu bulgarii, belgienii, americanii și francezii.
Contraamiral de flotilă Cornel-Eugen Cojocaru, comandantul Flotei: Sunt mândru de echipa de planificare, de asemenea sunt încrezător în toate forţele pe care le avem în port şi pe mare că-şi vor îndeplini misiunea şi au înţeles exact ce au de făcut
Obiectivele principale ale Exercițiului "Poseidon 2023" vizează creșterea nivelului de interoperabilitate între structurile participante, precum și certificarea misiunile NATO și UE și pentru activitățile de apărare națională.