Filmul exploziei din Suceava: peretele unui apartament a sărit cu totul, 20 de mașini avariate. Un bărbat a fost aruncat afară din imobil
Explozie devastatoare în această dimineaţă într-un bloc din Suceava. Patru oameni au fost răniţi, iar alţi 36 au fost evacuaţi după ce deflagraţia a distrus un apartament şi a avariat locuinţele din apropiere. Una dintre victime este în stare gravă, iar autorităţile locale spun că vor oferi ajutor oamenilor rămaşi pe drumuri.
De Angela Bertea la 05.12.2022, 13:53- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Autoritățile au convocat ședință de urgență pentru a veni în sprijinul oamenilor rămași pe drumuri. Iau în calcul cazarea acestora în locuințele libere ale primăriei, inclusiv la un hotel din localitate.
Pagubele sunt însemnate: majoritatea apartamentelor din scara de bloc sunt afectate. Explozia a fost una foarte puternică, pereții au fost pur și simplu spulberați, inclusiv pereții comuni au fost avariați. Bărbatul care locuia în apartamentul unde s-a produs deflagrația ar fi fost proiectat în afara blocului. Acesta a ajuns la spital cu arsuri pe 80% din suprafața corpului. El va fi transferat la un spital din Iași. Tot la spital au ajuns soția bărbatului, dar și alți doi vecini afectați în urma incidentului.
Anchetatorii fac măsurători și cercetări pentru a evalua pagubele și pentru a stabili cauzele exacte ale exploziei.
Filmul exploziei din Suceava
Alarma a fost dată în jurul orei 4. Panicaţi, oamenii au ieşit din case cum au putut mai repede. Primul care a venit în ajutorul victimelor a fost un pompier care locuieşte în zonă.
Ilie Ștefăroi, pompier: Eram acasă, eram în concediu și dintr-o dată am auzit o bubuitură puternică, am ieșit pe geam și când am văzut dezastrul am luat câteva haine pe mine și am ajuns aici.
Patru victime au ajuns la spital. Cei mai afectaţi au fost cei din apartamentul în care s-a produs explozia.
Martor: Doamna, din ce mi-au spus ei, era peretele peste ea căzut. Iar soțul ei, din cauza exploziei a fost aruncat de la etajul 3-4 în spatele blocului.
Martor: Vecinul nostru l-a găsit jos, era conștient, dar nu puteai vorbi cu el, nu mai avea nici haine pe el .
Dan Teodorovici - Spitalul Județean Suceava: Un pacint de 61 de ani, cu arsuri pe 70-80% din suprafaţa corporală, gradul 1, 2 şi 3, politraumatizat prin cădere de la înălţime.
40 de persoane au fost evacuate din blocul distrus de explozie. Pagubele sunt foarte mari. Sunt mai multe balcoane distruse, zeci de ferestre sunt sparte, iar peretele apartamentului de la etajul doi unde s-ar fi produs explozia e prăbuşit complet. 20 de mașini au fost avariate.