Antena LIVE

Curs valutar

Video

Fetiță de 11 ani, la un pas de înec într-un parc acvatic din Otopeni. Copila a fost transportată la spital, în București

Au fost momente de panică în această după-amiază într un parc acvatic extrem de popular din Otopeni. O zi de distracţie s a terminat cu un coşmar pentru o familie. Fetiţa de 11 ani a fost la un pas de înec şi a ajuns în stare gravă la spitalul Grigore Alexandrescu

De la 16.07.2023, 20:09
WhatsApp
Vezi și:

Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat că, la un parc acvatic din Otopeni, o persoană s-ar fi înecat. La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii din Otopeni și au indentificat persoana respectivă, care între timp a fost scoasă pe marginea piscinei.

Fetiţa de 11 ani, salvată de la înec

Echipajul medical a făcut manevre de resuscitare și a reușit să stabilizeze victima, aceasta fiind ulterior transportată la un spital din București. „Polițiștii din Otopeni efectuează activități specifice, pentru stabilirea cu certitudine a situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun”, informează IPJ Ilfov. Potrivit unor surse, este vorba despre o fetiță de 11 ani.

Tot duminică, un tânâr de 22 de ani s-a înecat în zona plajei Modern din Constanța. Salvatorii nu au mai putut face nimic pentru el când l-au scos din apă.

Cosmina Balint

Curioasă fiind de fel și cu multe întrebări la care îmi doresc să aflu răspunsurile, munca de reporter mi-a adus satisfacție încă din prima zi. ...

copil inec parc acvatic otopeni
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024