Filmul accidentului în care Florin a murit la doar câțiva kilometri de casă, întins pe caldarâm. Familia dă vina pe starea drumului
Tragedie cumplită pe un drum din Argeş. Un tânăr de 26 de ani a murit, după ce s-a izbit frontal cu maşina de un copac. Băiatul se întorcea din Franţa şi mai avea doar câţiva kilometri până acasă, atunci când a pierdut controlul volanului. Cu câteva minute înainte, transmisese live pe facebook călătoria. Rudele victimei dau vina pe starea drumului, care era decopertat pentru reparaţii.
De Redactia Observator la 17.09.2022, 21:25Florin Bîrleanu avea 26 de ani, lucra la o firmă din Piteşti şi făcea săptămânal curse în afara ţării pentru transport de marfă. Ultima dată, părinții l-au văzut duminica trecută. Atunci, bărbatul a plecat în cursă, iar noaptea trecută ar fi trebuit să ajungă înapoi. A murit, însă, la câţiva kilometri de casa lui.
Martoră: Sunt crăcile exact lângă pod. Căzute de pe un tractor, de pe ceva. Ar fi vrut să evite, de acolo, crăcile alea. Porbabil că el a vrut să tragă şi cu viteza pe care a avut-o, n-a mai controlat maşina. El deja era mort când am ieşit noi aseară, aruncat în stradă.
Filmul accidentului în care Florin și-a pierdut viața
Bărbatul se întorcea din Franţa. Era trecut de miezul nopţii când a pierdut controlul volanului şi s-a izbit violent de un copac. Maşina s-a rostogolit, apoi, într-un şanţ, iar tânărul a fost aruncat în afara autoturismului. Cu doar câteva minute înainte tragedie, Florin postate mai multe videoclipuri din trafic, pe o reţea de socializare. În ultimul se afla chiar în satul natal. Accidentul a fost anunţat la 112 de un martor.
- Florin și-a filmat drumul spre moarte. Se întorcea din Franța, la părinți, dar a murit la doar câțiva...
- Accident mortal pe DN 55. O fetiţă de 4 ani, izbită în plin de un Audi, în timp ce încerca să traverseze strada
- Copil de 5 ani, în spital după ce ambulanţa în care se afla s-a răsturnat în şanţ, lovită de un taxi....
Ionuț Tunaru, ISU Arges: Pompierii de la secţia Costeşti şi punctul de lucru Izvor au intervenit după miezul nopţii. Echipajele ajunse la faţa locului au constatat că persoana care se afla în autoturism a fost proiectată în afara acestuia şi prezenta leziuni grave. Din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru victimă.
Familia dă vina pe starea drumului
Familia lui Florin dă vina pentru tragedie pe starea drumului, care se află în reparaţii şi nu ar fi semnalizat coresponzător.
Unchiul victimei: Noi zicem că şi din cauza drumului. S-a terminat drumul unde este râcâit cu griblura respectivă, după aceea începe asfaltul. Şi el a mers pe griblura care are câţiva zeci de km şi când s-a pomenit cu asfaltul, s-a speriat şi a făcut stânga şi s-a izbit direct.
Localnic: Derapezi, dacă pui şi frână te duci târâş. De vreo săptămână jumate se lucrează la drum, aici.
Localnic: Nu e semnalizat, nu e luminat, nu e nimic. Aşa e la noi în România, bani, taxe pe drumuri, roviniete. Hal de drum.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vor stabili exact cum s-a produs tragedia.