Gigi Becali explică scandalul dintre Patriarhie și ÎPS Teodosie: "Acum îi arată puțin pisica. Nu există așa ceva"
Gigi Becali a avut o reacție uluitoare despre judecata la Sfântul Sinod a ÎPS Teodosie. Finanţatorul de la FCSB, cunoscut în ultimii ani ca un om religios, i-a surprins pe jurnaliştii aflaţi la Patriarhie.
De Redactia Observator la 29.02.2024, 10:12"Nu are cum decât pentru erezie, pentru alte lucruri (n.r. să fie judecat de Sfântul Sinod). Ce e asta, ce încearcă? Doar îi arată pisica puțin, că au pus pe ordinea de zi. Și chiar de ar fi să se ajungă la vot, nu o să voteze nimeni, că trebuie să votezi. Nu există așa ceva", a spus Becali.
"Nu există caterisirire pentru răzvrătire, nu există așa ceva… răzvrătire! Există doar pentru erezie, atât! Și dacă se încalcă legea, Sfintele canoane. Atât! Acum îi arată puțin pisica, nu există niciun fel de problemă. Degeaba faci atât tam-tam, ca să se smintească lumea!", a declarat Gigi Becali la Patriarhie, în fața jurnaliștilor, potrivit AS.RO.
ÎPS Teodosie, judecat de Sinodul BOR pentru "răzvrătire şi indisciplină"
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române se va reuni astăzi pentru a decide pedeapsa pentru ÎPS Teodosie, judecat pentru răzvrătire şi indisciplină, dar şi pentru că a tulburat pacea din viaţa bisericii.
- ÎPS Teodosie, pedepsit de Sinodul BOR pentru "răzvrătire şi indisciplină". Cum a "tulburat pacea" din sânul...
- Reacţiile românilor fără barbă, după ce ÎPS Teodosie i-a catalogat "ciuntiţi" şi fără "bărbăţie"
- ÎPS Teodosie, o nouă cugetare controversată: "Bărbatul trebuie să aibă barbă. Bărbaţii fără barbă sunt...
- ÎPS Teodosie cere rugăciuni pentru el și Patriarhul Daniel, înainte de Sfântul Sinod în care va fi "judecat":...
În pragul şedinţei Sfântului Sinod, prelatul a invitat credincioşii la trei zile de post. Acestea ar fi fost cerute chiar de credincioşi pentru "împlinirea dorinţei de pace şi descoperirea adevărului". În realitate, spun gurile rele, Înalt Preasfinţitului Teodosie ar face astfel presiuni pentru ridicarea Arhiepiscopia Tomisului la rang de Mitropolie în condiţiile în care Patriarhia a spus, în nenumărate rânduri, că acest lucru nu este posibil.
"Miercuri, joi şi vineri să avem post şi rugăciune cât mai intensă", a declarat IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Trei zile de post şi rugăciune în toate mânăstirile şi bisericile din judeţul Constanţa. Este ordinul dat de Înalt Preasfinţitul Teodosie, pentru a susţine ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de Mitropolie. "Rugaţi-vă ca ţinutul acesta al Dobrogei, care are istoria cea mai veche, să fie luat în seamă, nu acum, când va vrea bunul Dumnezeu", a declarat IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.