Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Încă trei români au fost confirmați morți în urma inundațiilor din Spania. Numărul total al deceselor ajunge la 7. Alți trei cetățeni români sunt în continuare dispăruți.
De Redactia Observator la 10.11.2024, 08:04Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți trei cetățeni români au fost identificați ca fiind decedați.
Trei români sunt daţi dispăruţi
Până în prezent, în urma fenomenelor meteorologice care au afectat Spania, 7 cetățeni români au murit și 3 cetățeni români sunt în continuare dispăruți.
Reprezentanții Consulatului României de la Castellón de la Plana au continuat dialogul cu cetățenii români, inclusiv membri de familie, care au semnalat persoanele dispărute, și rămân pregătite să acorde asistență consulară, în funcție de solicitări.
De asemenea, Centrul logistic pentru asigurarea asistenței și protecției în beneficiul cetățenilor români afectați de fenomenele meteorologice recente, rămâne în continuare operațional și funcționează de luni până vineri, în intervalul orar 09-17, și sâmbătă-duminică, în intervalul orar 10.00-15.00, la adresa Plaza del Alfonso el Magnanimo numarul 12, Valencia.