Opt familii au rămas pe drumuri după incendiul care a devastat o vilă din Iaşi
Opt familii au rămas pe drumuri după incendiul violent care a cuprins o vilă din Iaşi. Focul a distrus acoperişul şi primul etaj, în timp ce locuinţele de la parter sunt inundate de apa pompierilor.
De Redactia Observator la 03.03.2019, 23:16Opt familii au rămas pe drumuri după incendiul violent care a cuprins o vilă din Iaşi. Focul a distrus acoperişul şi primul etaj, în timp ce locuinţele de la parter sunt inundate de apa pompierilor. Anchetatorii bănuiesc că o defecţiune la instalaţia electrică ar fi declanşat dezastrul. Reporterii Observator au intrat în apartamentele ruinate, împreună cu proprietarii care încearcă să mai recupereze ceva. Oamenii nu aveau locuinţele asigurate.
Opt familii locuiesc în vila tip duplex. Niciunul dintre locatari nu a observat focul care a cuprins acoperişul. Salvatorii au fost alertaţi de vecini.
În timpul evacuării, pompierii au scos pe braţe o bătrână care suferise un atac de panică.
Imagini surprinse de o dronă arată amploarea incendiului. Fumul gros şi flăcările riscau să se extindă şi la alte case din apropiere. Pe strada îngustă, pompierii abia s-au putut lupta cu focul.
Focul a transformat vila impunătoare într-o ruină. Flăcările au distrus acoperişul şi etajul superior al clădirii, în timp ce parterul este inundat. După o noapte albă, locatarii s-au întors la ce a mai rămas din locuinţele lor.
Ancheta incendiului merge mai departe. Pompierii nu au ajuns încă la o conluzie, dar nu exclud ca focul să fi fost declanşat de o defecţiune la instalaţia electrică.