Antena LIVE

Curs valutar

INCREDIBIL, dar adevărat! Părinţii care au mers cu copiii la proteste AR PUTEA FI ANCHETAŢI

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a solicitat direcţiilor din subordine, prin Biroul de Presă, să comunice dacă şi câte plângeri au fost primite în legătură de persoane care au mers însoţite de copii la protestele din ultima perioadă, a anunţat, marţi seară, Cristian Vasilcoiu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii.

De la 15.02.2017, 16:31
WhatsApp
Galerie (4)

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a solicitat direcţiilor din subordine, prin Biroul de Presă, să comunice dacă şi câte plângeri au fost primite în legătură de persoane care au mers însoţite de copii la protestele din ultima perioadă, a anunţat, marţi seară, Cristian Vasilcoiu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii.

El a precizat că această solicitare a fost adresată direcţiilor din subordinea ANPDCA "doar pentru a oferi un răspuns" celor care au solicitat Biroului de Presă date despre astfel de sesizări.

"Ca urmare a cererilor adresate Biroului de Presă al ANPDCA, în baza Legii 544/2001, în legătură cu numărul de plângeri care au fost adresate instituţiei cu privire la numărul de persoane care au mers la proteste însoţite de copii, Biroul de Presă al Autorităţii a solicitat direcţiilor din subordine să comunice dacă şi câte astfel de plângeri le-au fost adresate. Menţionăm că cererea Biroului de Presă al Autorităţii către direcţii a fost adresată doar pentru a oferi un răspuns exact celor care au adresat cereri în baza Legii 544/2001", a scris Vasilcoiu, marţi seară, pe Facebook.

Pe acelaşi subiect

El a mai spus  că "această acţiune are caracter pur informativ, menită a veni în întâmpinarea rezolvării, cu celeritate, a cererilor primite de Autoritate, în baza Legii informaţiilor de interes public".

Marţi, în spaţiul public au apărut informaţii că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie strânge date despre părinţi care au mers cu copiii la manifestaţiile antiguvernamentale şi că instituţia ar fi primit mai multe sesizări în acest sens.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

romania cuprinsa de proteste proteste părinţi copii
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024