Istoria gogoşilor! Desertul sacru de pe vremea lui Iisus. Cum le consumau strămoşii nostri
Gogoşile le găsim peste tot în lume. Fie că sunt simple, glazurate sau umplute cu tot felul de gemuri ele fac parte din viaţa noastră. Totuşi, ele ascund o istorie de mii de ani.
De Redactia Observator la 17.05.2014, 16:17- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Gogoşile le găsim peste tot în lume. Fie că sunt simple, glazurate sau umplute cu tot felul de gemuri ele fac parte din viaţa noastră. Totuşi, ele ascund o istorie de mii de ani.
Prima reţetă tipărită a gogoşilor poate fi găsită într-o carte de bucate englezească din 1803. Totuşi, se pare că istoria gogoşilor în lume datează de pe vremea romanilor, secolul II î.Hr., când se numeau globulii.
Chiar dacă noi le asociem doar cu ceva gustos, în trecut se pare că aluatul prăjit avea un caracter sacru şi festiv. Poate cea mai veche menţiune a sa este în Levitic, unde se spune că turte amestecate cu ulei şi făină şi apoi prăjite erau aduse drept jertfă lui Dumnezeu.
Şi grecii din Antichitate erau mari amatory de gogoşi. Aceştia prăjau benzi din aluat pe care le ungeau cu miere. În Evul Mediu bucătarii arabi porţionau aluatul şi îl marinau în sirop pentru a-l îndulci.
De asemenea, în Europa Evului Mediu, istoricii spun că gogoşile se preparau mai ales în bucătăriile mănăstirilor, în perioada dinaintea Postului Paştelui. Pe la 1400 desertul a devenit popular în Anglia, Germania şi Olanda. Pelerinii şi coloniştii olandezi au adus reţeta magică în America, mai exact în Manhattan.
Gaura de la gogoaşă este atribuită de istoricii bucătăriei căpitanului Gregory Hanson, un marinar olandez al cărui vas a fost lovit de furtună la 22 iunie 1847. El a explicat că pentru a ţine bine mâna pe cârmă a înfipt gogoaşa în spiţele ei şi aşa a apărut prima gaură din gogoaşă văzută vreodată de vreun muritor. Nu ştim dacă povestea este adevărată, dar este amuzantă.