Klaus Iohannis, umăr la umăr cu Joe Biden la Varşovia: "Prezenţa militară americană crescută trebuie să continue" / "Apărăm Ucraina şi fiecare cm din NATO"
Preşedintele Klaus Iohannis participă, miercuri, la Varşovia, alături de omologul polonez, Andrzej Duda, la reuniunea extraordinară a Formatului Bucureşti 9 (B9), avându-i ca invitaţi pe preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, şi pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. "NATO este puternică și dovedește un angajament clar față de Ucraina și cetățenii săi", a afirmat președintele României, în deschiderea summitului B9. Statele Unite menţin angajamentul privind apărarea colectivă a Alianţei Nord-Atlantice, a declarat preşedintele Joe Biden la reuniunea în Formatul B9, desfăşurată în Polonia. Liderul de la Casa Albă a insistat pentru continuarea asistenţei militare pentru Ucraina.
De Redactia Observator la 22.02.2023, 16:58Summitul B9 se desfăşoară în contextul împlinirii unui an de la declanşarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, la 24 februarie 2022, şi are ca obiectiv continuarea coordonării dintre Aliaţii de pe Flancul Estic al NATO şi SUA, pe fondul provocărilor de securitate generate de război. Din formatul Bucureşti 9 fac parte: Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia.
Iohannis, faţă în faţă cu Biden la Varşovia
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, agenda discuţiilor va viza continuarea sprijinului multidimensional pe care statele Aliate, inclusiv cele participante la Formatul B9, îl acordă Ucrainei, susţinerea pentru aspiraţiile sale euroatlantice, precum şi demersurile continue ale NATO de întărire a posturii sale de descurajare şi apărare pe Flancul Estic. Vor fi abordate, de asemenea, modalităţile de tragere la răspundere a Rusiei, prin instrumente de drept internaţional, pentru crimele comise în Ucraina. O atenţie specială va fi acordată şi partenerilor vulnerabili, precum Republica Moldova, confruntată cu provocări crescute de securitate, a informat sursa citată de Agerpres.
- Iohannis faţă în faţă cu Biden. Preşedintele SUA se va întâlni azi cu liderii din Europa de Est la Varşovia....
- Klaus Iohannis se întâlneşte, miercuri, cu preşedintele american, la summitul B9 de la Varşovia
- Discursul istoric al lui Joe Biden în Polonia, la un an de la începutul războiului. Mesajul președintelui SUA:...
Discursul lui Klaus Iohannis, în deschiderea summitului București 9
"Este extrem de relevant faptul că ne întâlnim, din nou, în Formatul București 9 – pe care l-am lansat în 2015, alături de Președintele Duda – acum când ne apropiem de marcarea unui an de la revenirea războiului în Europa. Acest război a adus doar suferință și deznădejde, crime și strămutarea a milioane de ucraineni, distrugeri fără precedent și nesiguranță. Noi, liderii de pe Flancul Estic, avem datoria de a arăta fermitate în apărarea păcii. Trebuie să continuăm să dovedim fermitate în îndeplinirea angajamentelor de sprijin pentru Ucraina, atât cât va fi necesar, pentru a câștiga acest război", şi-a început discursul Klaus Iohannis.
"România va continua să facă acest lucru. Nu suntem singuri în demersul nostru. Efortul nostru are un obiectiv și o amploare transatlantice și salut prezența astăzi a Președintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, care reconfirmă substanța Formatului București 9 și angajamentul Administrației SUA față de securitatea Flancului Estic. Acest angajament este extrem de solid și vizionar: o prezență militară americană crescută – care trebuie să continue – și pregătirea unei strategii a Statelor Unite ale Americii pentru Marea Neagră. Salut, de asemenea, participarea Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg, pentru coordonarea deschisă și oportună", a adăugat preşedintele ţării.
"Acum aproape un an, Rusia a încercat să distrugă securitatea europeană și euroatlantică și sistemul internațional bazat pe reguli. Rusia acționează după un model de comportament agresiv, pe care l-am putut observa deja în Republica Moldova, Georgia și Ucraina. Astăzi, acești parteneri beneficiază de sprijinul Aliaților pentru reziliența pe termen lung, care le este necesară pentru obținerea unei păci durabile, stabilitate și prosperitate. De asemenea, sprijinim cu tărie perspectiva euroatlantică a Ucrainei", a mai spus Iohannis.
"Pentru a ne asigura că acest război brutal împotriva Ucrainei este actul final al Rusiei, trebuie să fim fermi în descurajarea altor agresiuni și să o înfrângem pe aceasta. NATO este puternică și dovedește un angajament clar față de Ucraina și cetățenii săi. B9 este mai puternic ca oricând. Aștept cu nerăbdare să continuăm să ne coordonăm în pregătirea unui Summit NATO de succes la Vilnius", a adăugat Klaus Iohannis.
Joe Biden: SUA menţin angajamentul privind apărarea NATO şi susţinerea pentru Ucraina
Statele Unite menţin angajamentul privind apărarea colectivă a Alianţei Nord-Atlantice, a declarat preşedintele Joseph Biden la reuniunea în Formatul Bucureşti 9 (B9), desfăşurată în Polonia, liderul de la Casa Albă insistând pentru continuarea asistenţei militare pentru Ucraina.
"Astăzi, când ne apropiem de împlinirea unui an de la invazia Rusiei, este cu atât mai important să continuăm să fim împreună. Iar reuniunea de astăzi este o dovadă despre cât de puternici suntem. Am vrut să ne întâlnim personal astăzi, întrucât, în calitatea de membri ai flancului estic al NATO, sunteţi prima linie de apărare a NATO. Şi ştiţi mai bine decât oricine care este miza acestui conflict. Nu este vorba doar despre Ucraina, ci despre libertatea democraţiilor din întreaga Europă şi din lume. Am discutat cu preşedintele Volodimir Zelenski în cursul vizitei la Kiev, în urmă cu două zile, iar liderilor adunaţi la această masă le-am reafirmat permanent angajamentul nostru comun pentru toate aceste valori", a afirmat Biden, potrivit agenţiei Mediafax, la începerea reuniunii.
"Am furnizat Ucrainei asistenţă esenţială în materie de securitate, sprijin esenţial pentru milioane de refugiaţi. (...) Vom continua sprijinul durabil pentru Ucraina, în acţiunile de apărare a libertăţii lor", a adăugat Biden.
"În ultimul an, prin aportul colectiv al liderilor ţărilor prezente la această reuniune, am consolidat şi Alianţa Nord-Atlantică. Angajamentul Statelor Unite faţă de NATO, v-am spus de multe ori şi vă spun din nou, este absolut clar. Articolul 5 este un angajament sacru din partea Statelor Unite: vom apăra fiecare centimetru pătrat de teritoriu NATO. Aştept să discutăm despre noile acţiuni pe care să le demarăm, pentru a menţine alianţa noastră puternică şi pentru a descuraja în continuare agresiunile. Miza aici nu este doar Ucraina, este libertatea. Ideea că peste 100.000 de militari invadează o altă ţară, după al II-lea Război Mondial nu se mai întâmplase aşa ceva. Lucrurile s-au schimbat radical şi trebuie să ne asigurăm că le schimbăm la loc", a subliniat Biden.
Maia Sandu, invitată la reuniunea extraordinară a Formatului B9 de la Varşovia
Republica Moldova va participa la reuniunea dintre preşedintele SUA Joe Biden şi statele membre NATO din Europa de Est (reuniunea extraordinară la nivel înalt a Formatului Bucureşti 9 - B9), ce va avea loc miercuri după-amiază la Varşovia, în pofida faptului că ţara nu este membră a Alianţei Nord-Atlantice, transmite DPA, potrivit Agerpres.
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost primită de preşedintele polonez Andrzej Duda înaintea reuniunii, potrivit agenţiei PAP. Includerea Republicii Moldova pe lista participanţilor este semnificativă, întrucât ţara are frontieră cu Ucraina şi o populaţie rusofonă considerabilă. Trupe ruse sunt prezente în Transnistria, regiune separatistă din interiorul Republicii Moldova.
Maia Sandu consideră că Republica Moldova este ameninţată de războiul dus de Rusia contra Ucrainei, recent ea avertizând cu privire la o posibilă lovitură de stat pusă la cale de Moscova. Liderul de la Casa Albă s-a întâlnit marţi seară la Varşovia cu preşedinta Maia Sandu, prilej cu care a reconfirmat sprijinul puternic al SUA pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale Republicii Moldova.
La întâlnirea cu Maia Sandu, Biden a subliniat asistenţa în curs de desfăşurare a SUA pentru a ajuta Republica Moldova să-şi consolideze rezilienţa politică şi economică, inclusiv agenda sa de reformă democratică şi securitate energetică, precum şi pentru a face faţă efectelor războiului Rusiei împotriva Ucrainei, conform unui comunicat al Casei Albe.
Maia Sandu a fost prezentă marţi seară la discursul lui Biden de la Castelul Regal din Varşovia în care preşedintele american s-a referit şi la situaţia complicată din Republica Moldova, cerând aplauze pentru şefa statului moldovean.
Reuniunea are loc la o zi după un discurs virulent al preşedintelui rus Vladimir Putin
Reuniunea survine la o zi după un discurs virulent al preşedintelui rus Vladimir Putin, care a spus că îşi va continua "metodic" ofensiva lansată în urmă cu aproape un an în Ucraina şi a anunţat retragerea Rusiei din tratatul ruso-american New START privind dezarmarea nucleară, readucând în memorie cele mai tensionate momente din timpul Războiului Rece.
Occidentalii vor "să ne termine odată pentru totdeauna", a spus Putin, acuzând Washingtonul şi aliaţii săi europeni că poartă "responsabilitatea pentru alimentarea conflictului ucrainean şi a victimelor acestuia". Biden i-a răspuns, într-un discurs susţinut marţi la Varşovia, că "Occidentul nu complotează pentru a ataca Rusia, aşa cum a spus Putin". "Milioanele de cetăţeni ruşi care nu vor decât să trăiască în pace cu vecinii lor nu sunt un inamic", a adăugat el.
Însă preşedintele american a atras atenţia, la o zi după o vizită surpriză luni, la Kiev, ocazie cu care a promis noi arme pentru ucraineni, că sprijinul SUA pentru Ucraina "nu va slăbi". "Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Rusia, niciodată", a spus Biden, menţionând de asemenea "voinţa de fier a Americii". "NATO nu va fi divizată şi nu vom renunţa", a dat asigurări Biden, care urmează să se întoarcă miercuri seară la Washington.